Nu am mai citit cu atăta plăcere o carte de la ”Frații Karamazov”! Am ascultat o simfonie de cuvinte, o minune a tehnicii scrisului, un tot din care fiecare fragment parcă descrie întregul și întregul descrie fiecare părticică. Personajele conturate cu forță, își fac loc în poveste cu încăpățânare și tenacitate pentru a-și duce destinul spre un sfârșit fatal. ”Fatalitate” este chiar cuvântul emblemă al cărții.
Proastă inspirație - de a vedea filmul cu Anthony Quinn și Gina Lolobrigida imediat după ce am citit cartea. Îmi construisem în închipuire cu totul alte înfățișări ale presonajelor: m-aș fi așteptat la o Esmeralda mai diafană (avea 16 ani în carte) pe când în film apare un sex simbol al vremii, dar nu o femeie care ar putea stârni pasiuni demonice în sufletul unui preot.
Cartea a fost scrisă la 1830 și mi se pare mai în puternică și mai actuală decât filmul din 1956. Atât ca mijloc artistic, prin limbajul folosit, cât și prin mesajul: ideile despre viață și moarte, despre exprimarea prin scris și prin arhitectonică, despre Paris și despre superba catedrală din inima capitalei franceze.
Descrierea Parisului văzut de deasupra sau din interior, prin ochii cerșetorului și ai regelui are o forță pe care o pun atât pe seama geniului autorului cât și pe tinerețea lui (avea 29 de ani, trebuia să dea cartea într-un an și a tot amînat lansarea până a șlefuit o nestemată).
Cartea intră în topul preferințelor mele, filmul nu.
