sâmbătă, 3 martie 2018

Kurt Vonnegut - Abatorul 5

Autorul este un american de origine germană, care a luptat în al doilea razboi mondial împotriva germanilor, a căzut prizonier și era să moară ca urmare a bombardamentului american asupra Dresdei.
Considerat un act inutil de distrugere, bombardamentul american a produs un număr uriaș de victime în rândul civililor, incomparabil mai mult decât atacul de la Hiroshima.
Prizonierii care au scăpat cu viață din acest măcel fuseseră închiși în niște încăperi ale unui abator, Abatorul 5.
Sunt descrise gândurile și trăirile fostului combatant, care scapă cu nervii zdruncinați din acest tablou al ororii. Povestea pare un roman SF cu salturi în timp, iar uneori se sare în universuri paralele.
Ironia vieții și a morții, care alege, pe timp de război, care să îi fie victime și care să traverseze puntea mai departe te face uneori să ridici un zâmbet în colțul gurii.
"Acolo jos nu se aflau decât americanii, cei  patru paznici, animalele atârnate în cârlige și nimeni altcineva. Restul paznicilor plecaseră cu puțin înainte de-a începe bombardamentul să se odihnească pe la casele lor. Au murit toți împreună cu familiile.
Așa merg lucrurile." 
Umor macabru, made in Germany, pentru cine gustă genul.
O carte supra-apreciată, dacă mi se permite.


luni, 29 ianuarie 2018

săptămâna trecută era să mor

literalmente,
am ajuns la urgențe la 12 noaptea luat de salvare...
Faptele:
trimis la un curs de către angajator ( de luni până vineri) am fost cazat la un centru în fostele cămine ale IPG Ploiești. După o zi de curs și o seară petrecută la un fost coleg de liceu stabilit în Ploiești, ajung la 22.00 înapoi (cazat singur în cameră) și după vreo două ore constat că nu mai pot să respir: în șirul inspir-expir faza de inspirare puteam să o fac foarte puțin pentru că umplerea plămânului cu aer îmi producea dureri și înțepături atroce. Fiind singur chem un vecin de cameră și decidem împreună să sunăm la 112. Vine ambulanța, EKG pe loc , un algocalmin injectat și marș cu mine la UPU. de la 12 pana la 3 jumate dimineața mi se fac analize de sange, ekg, raze la plămâni, alte analize cu niște zeci de ventuzele puse pe glezne, burtă, în fine totul până la un diagnostic relativ ("mai faceți odată analizele cand ajungeți acasă!") și o rețetă care m-a costat vreo 70 de lei. Pentru inimă.
Punct.
Ce se întâmplase de fapt?
Camerele de cazare au un sistem dual de încălzire, cu calorifer (clasic) și cu o climatizare care poate face și cald și rece. Nefiind suficient de  cald am pornit și clima. Prima noapte destul de răcoroasă, a doua tot așa, am cerut altă cameră. După ce mi s-a spus că nu se poate schimba mi s-au dat asigurări că se rezolvă cumva. Ce au făcut a fost să curețe climatizarea. Toate impuritățile, praf, microbi, ciuperci, goange care fuseseră depozitate acolo au fost de fapt eliberate în cameră. Ventilatoarele erau acum free și tot ce mai rămăsese neluat de la periile meseriașilor au fost aduse (tot în cameră) de curentul de aer. Asta a fost pentru plămânii mei prea mult.
Dar nu despre asta vreau să comentez, ci despre cum am fost luat pe toboganul UPU (unitatea de primiri urgențe Ploiești).
Așadar:
- SINGURA grijă a celor din sistem era să nu mor pe tura lor. Și dacă dracul ar fi fost  așa de negru, să fie acoperiți de dovezi că au făcut ce trebuie. Eu eram considerat legumă în toate discuțiile. "Stați aici, mergeți acolo, așteptați aici..." . Nu a existat nici o formă de comunicare. Venea EKG-ul pe imprimantă, muream de curiozitate (pardon) sa știu cum e rezultatul dar mie nu imi ziceau nimic. Ieșeau razele la plămâni, se uitau în zare la ele, eu nu contam sa-mi spună și mie ceva. Acestea au rămas la ei, chiar dacă vreau să stiu acum ceva trebuie să pierd alt timp sa le recuperez din cine știe ce sertare. Toate analizele de sânge, și celelalte aparate pentru mine sunt o enigmă. Dacă vreau să le fac atunci mergi matale din nou la privat și da-le 350 de lei, că ăia ți le și explică.
Stăteam între indivizi umflați de băutură și babe care umblă cu trolere pline de medicamente ajunși noaptea la urgențe și nu mai conta să discute naibii și cu un om sănătos, care poate a pățit ceva independent de el, și cu care se poate discuta.
Să-mi fi zis: "- Mă, ce te doare? " Iar eu să spun: "Plămânii!"  "Păi ce s-a întâmplat?" . "Păi cred că am niște impurități în piept, de-aia am o gheară când inspir, și nu pentru că sunt în pragul infarctului. Joc tenis de câmp până nu îmi mai simt picioarele, dar inima e ok, măi nebunilor."

Numai bine!

vineri, 8 decembrie 2017

Ovidiu Eftimie - ARHANGHELUL RAUL

Capitolul 1.

SITUAȚIA LA ZI ÎN PAȘCANI ȘI MULTIVERS

    Până și cel mai prost om de știință știe că universul ăsta în care trăim, cu trei, hai patru dimensiuni este un univers de săraci și că, în realitate, există un infinit de universuri cu un infinit de dimensiuni, pentru oamenii care-și permit.
    Acest adevăr banal este știut până și de cercetătorii de la Instiututul de Cercetăti Paranormale din Pașcani (ICPP), fosta Antrepriză de Cercetări Paranormale și Socialism Științific Pașcani (ACPSSP) care, între noi fie vorba, nu e chiar cel mai prost institut de acest gen din lume, fiind unul ditre primele din Europa. Înființat în 1973 prin reorganizarea mai multor servicii de stat care aveau ca obiect studierea fenomenelor paranormale de pe teritoriul României, ICPP a fost pus la Pașcani din două motive. Pe de-o parte, primul director al instituției era un matematician eminent și totodată bețiv, care a descoperit printr-o formulă matematică destul de complicată că epicentrul cramelor care contează se află în această localitate. Al doilea motiv este un fapt recunoscut de întreaga comunitate științifică: Pașcani este un loc unde se întâmplă numeroase evenimente paranormale, rivalizând în acest domeniu cu nume celebre cum ar fi Triunghiul Bermudelor, Deșertul Nevada sau chiar județul Buzău.

Așa începe romanul lui Ovidiu Eftimie, un SF realizat cu mijloacele aflate la îndemână: RAUL e un creator de reclame, Popescu un polițist care a primit o misiune de la SRI, un tren (denumit Șoapta lui Zamolxe) care circulă cu viteza sunetului și o armată de nași de tren care trebuie să salveze omenirea de o invazie iminentă printr-o gaură spațio-temporală deschisă în gara Teiuș.
Ar putea fi considerat un roman low-cost, dar care se parcurge într-o seară, în care doar mai trec mirați cei din familie să vadă ce citești și de ce râzi singur cu hohote.



sâmbătă, 28 octombrie 2017

Ion Aion și Spovedania unui preot ateu



Autorul este buzoian, iar aprecierea lui (la fel ca a altui buzoian - Emil Moise) ca fiind inamic al bisericii este greșită și nu ajută pe nimeni.
Cartea lui "Spovedania unui preot ateu" pune întrebări care, inevitabil trebuie să fie spuse, iar răspunsurile, probabil fericit pentru mine, sunt aceleași pe care le-aș da și eu, la o interogare lăuntrică sinceră.
Hazos ca Ion Creangă, slobod la gură precum Fănuș Neagu,  scîrbos uneori gen Herta Muller, distopic "Brave new world" spre sfârșit, autorul scoate la iveală o carte care acoperă o zonă de așteptare.
Si pentru că nu e timp de spoiler, 
vă recomand să o citiți.

vineri, 18 august 2017

Viena - amenda pentru parcare




Cum sa (nu) faci plata unei amenzi pentru parcare în Viena.
1. E util să nu te bazezi pe localnicul cunoscător care îți indică un loc bun de parcare. Ignoră la fel ca la minunata indicație a pasagerului "Liber dreapta" și uită-te singur unde lași mașina.
2. Plata se poate face la orice oficiu poștal, dar pe lângă cei 36 de euro vei mai plăti un comision de 5,5 euro.
3. Dacă nu vrei să plătești comisionul la poștă mergi la bancă.
- dacă e o bancă mai micuță clădire format de container cu geamuri mari de sticlă nu trebuie să te agiți la ușă ca să declanșezi senzorul pentru uși glisante: e util să introduci orice card in fanta specială de la îndemână de la intrare și se deschide.
- dacă intri și constați că nu e nici un angajat ci doar automate bancare să știi că acestea nu pot face operațiunile de plată a amenzii. Cel puțin automatele ERSTE Bank nu au rezolvat chestiunea cu cardul meu BCR
- dacă incerci să intri pe site-ul trecut pe amendă și dorești să faci o plată online vei putea citi doar generoase informații turistice, fără legătură cu amenda
- dacă te grăbești să te intorci de la activitățile tale de concediu până la ora 17 (cand crezi că se închide banca unde sunt și angajați), eroare: programul agenției cu publicul este 9 - 15.
- Dacă te întorci în ziua următoare vei putea primi de la angajata amabilă de la ghișeu informația că plata cu cash se face cu un comision de 5,5 euro, așa ca să te simți minunat și în ultima zi de concediu.
Love Austria!

vineri, 4 august 2017

Dunkirk (2017)



Autorii lui Inception - v. comentariu și Interstellar - v. comentariu,  Christopher Nolan (regizor) și Hans Zimmer (muzica) lansează un nou film: Dunkirk.

Considerată de strategi ca una dintre marile erori militare (și enigme în același timp), faptul că  germanii au oprit măcelul atunci când i-au inconjurat la Dunkerque pe aliații aflați în retragere devine pretextul acestui film.

In film inamicul nu are chip, lupta se dă în aer, pe plajă sau în (sub) apă cu o forță a întunericului pe care o poți înfrunta doar cu o armă: încăpățânarea. Eroii au împotrivă toate argumentele raționale (nu au arme - bătrânul cu barca, nu mai au combustibil - pilotul de avion)  însă continuă ce au început, în cazul de față salvarea celor de dincolo de Canalul Mânecii.

Construit frumos pe trei timeline-uri, mi-a plăcut.

miercuri, 17 mai 2017

despre Maestrul și Margareta



Pentru ca un roman scris în Rusia sovietică a anilor 30 să devină capodoperă a literaturii universale este nevoie de o îmbinare de resurse extreme și de o forță artistică de neoprit. Bulgakov reușește.
Firele principale ale poveștii sunt:
- viața literară moscovită, cu oameni de litere (scriitori, redactori, ...) care sunt supuși atât constrângerilor regimului timpului dar și propriilor dorințe de parvenire și de trai cotidian  mai confortabil (mese bune și ieftine la restaurant, sejururi la stațiuni - acele semne de distincție din timpul regimului comunist)
- discuțiile dintre Pilat din Pont și Isus, uciderea pe cruce, dar și moartea lui Iuda comandată de Pilat
-  călătoria ”de plăcere” a lui Satana prin Moscova, însoțit de o ceată de personaje extrem de ciudate și pitorești. Apariția acestora este de fapt o umplere a spațiului vid creat de  împingerea sacrului spre neant. Romanul chiar începe cu discuția dintre doi scriitori despre punerea în text a nerecunoașterii existenței lui Isus. Desacralizare plus alcool, cheia succesului comunismului sovietic.
- povestea de dragoste între Maestru și Margareta, cu preluarea temei faustiene a vânzării sufletului către diavol, aici pentru salvarea iubitului.

Romanul crește încet și constant, coloana de susținere mi se pare a fi story-ul lui Pilat, care își ispășește mii de ani regretul condamnării lui Isus: mesajul cărții, la fel ca în Procesul lui Kafka este că lașitatea este cel mai mare păcat.

Un roman fabulos, de (re)citit.
Există o punere pe ecran de calitate, chiar cu subtitrare în română, într-un mini serial cu 10 episoade, din 2005,

*Autor imagine Serghei Alimov credit http://www.masterandmargarita.eu/en/index.html