Sau poate invers, ca să joci rolul lui Dumnezeu de ce ai avea nevoie? Poate că și de foarte mulți bani.
Scenariul din cartea MAGICIANUL presupune deci existența cuiva care are foarte mulți bani, dar și plăcerea (maladivă probabil) de a face experimente cu realități psihologice fabricate, pe cobai umani. Pentru asta e necesar un decor, care e (nu întâmplător) o bună bucată a unei insule din Grecia. Phraxos. Aici avem domeniul Bourani al domnului Maurice Conchis. Insula cu localnici puțini și apatici care să nu deranjeze, autorități ușor de corupt, și poate, cel mai important, impresia că zeii sunt aproape, și se pot face confuzii de identitate, așa ca cineva să o poată face pe Dumnezeul. Sursa periodică de cobai umani este Liceul Britanic, cu profesori localnici dar și aduși din zone de limbă engleză, cum e situația lui Nicholas Urfe, un tânăr profesor de engleză, plictisit de viața monotonă britanică, dornic de ieșire într-un mediu cum ar fi cel mediteranean.
Experimentul a avut și victime anterioare, vor urma și alții după ce Nick își încheie episodul pe insulă.
Cele 700 de pagini se citesc cumva din curiozitatea de a vedea următoarele evenimente din înscenarea unde e atras, de fiecare dată noile metode și concluzii fiind neașteptate. Se încearcă un mix de roman psihologic și polițist, cumva dorindu-se o piesă de teatru fără spectatori, cu unii dintre actori mai aproape de scenariu, iar alții duși înainte de hazard. Aproape de final începi să pierzi interesul, parcă bătaia de joc a "divinităților" de carton la adresa lui Nick fiind cumva exagerată. Se dezleagă într-un final tot teatrul prin punerea firelor de pe insulă în legătură cu capetele din Anglia, iar mistificarea se risipește.
Filmul din 1968 mi-a părut că se dorea mult mai criptic decât cartea, cu rețetele sigure de succes dând aici rateu maxim: imaginile mult prea puternice ale actorilor Anthony Queen și Michael Caine ieșind destul de brutal din mistica filmului. (Scenariul scris tot de autor nu reușește să facă filmul la nivelul cărții).
Este deci o carte despre măști, despre care englezii cred că ei le-au inventat, dar care li se pot aplica și lor pentru a-i duce în realități materiale, psihologice și afective paralele.
O carte utilă, cumva fiecare purtând un alt chip decât cel dorit, iar după toate aceste aventuri/mascaradă ale personajelor începi să constați că și lumea din jur este tot un teatru, cu decoruri și machiaje pentru toate gusturile.
Imagine Michael Caine/Candice Bergen, 1968, Magus.
