Un colind de Craciun, by Charles Dickens

Abia anul acesta am citit celebra scriere a lui Dickens, "A Chrismas Carol". Notez cu maxim traducerea din engleză, la fel și nuvela în sine.

Reamintesc subiectul: unchiul Scrooge este un avar desavârșit pe care nimic și nimeni nu îl poate îndupleca să fie mai bun și uman. Are însă o întâlnire cu fantoma vechiului asociat (Marley) și cu alte trei fantome (Craciunul din trecut, cel din prezent și cel din viitor) cu ajutorul cărora poate intra nevăzut in casele apropiaților. Înmuierea gheții din inima lui se face treptat, iar cînd își vede moartea decide să se transforme în cu totul alt om decât era până atunci. E vesel, dorește să ajute, să vorbească, să petreacă.

Povestea e cu impact, mie mi-a rezonat plăcut, în ziua cand am citit-o am dat chiar niște bani unor colindători de pe scara blocului :).

Vreau să discut însă despre altceva, despre moarte și ce se întâmplă cu omul care află că va muri în curând. Psihologii(*) spun că sunt cinci faze care se pot atinge, în ordine:

1. Negarea („Nu se poate, nu e adevărat”). E o reacție normală pentru început, cauzată de frică și de speranța că poate-poate se va ajunge la o rezolvare miraculoasă. Am în minte un unchi care a murit de cancer fără să poată trece de această fază. Nu a vrut să accepte că are cancer. A murit paralizat de o frică totală, chircit în fața unui dușman mult prea puternic.

2. Furia. („Doamne, cum poţi să-mi faci mie asta?”). Atașamentul real față de lucruri, obiceiuri, chiar de viață. Îmi aduc aminte de socrul meu paralizat, care cu singura mână sănătoasă încerca să bată pe cei din apropiere.

3. Târguiala. Furia trece fără să obții ceva și omul încearcă o negociere, cel mai adesea cu Dumnezeu. E cazul lui Scrooge, care și-a văzut moartea și singurătatea rece și înspăimantătoare. La el a fost minunat, pentru că revelațiile au fost din niște vise. Aici pun și fumătorii care au spaima unei tumori la plămîni și care la negociere pun pe tarabă viciul de atâția ani. Cazurile fericite...

4. Depresia vine după târguielile nereușite. Ne prefacem că nu ne pasă și trebuie dezăgăzuite durerea și resemnarea, pentru a trece la ultima (de fapt următoarea) etapă.

5. Acceptarea. E înțelegerea și împăcarea cu întreaga viață, e un salt spiritual pe care îl fac cei aleși.

Observați că de la 2. încolo e util să îl ai și pe Doamne-Doamne alături?

______

(*)Mulțumesc Elisabet Kubler-Ross

red light (2012)

Într-o lume tehnologizată șarlatanii au mai multe mijloace de a se face credibili. E ca în cursa care se dă între laboratoarele de dopaj și sistemele antidoping, sau între creatorii de viruși informatici și sistemele antivirus.

Un șarlatan (magician, mentlist, orb care vede) celebru este interpretat (bine) de Robert de Niro, și este urmărit și demascat, într-un final, de o cercetătoare interpretată de Sigourney Weaver. Filmul se dezvoltă într-o arhitectură destul de plăcută, cu unele exagerări care probabil sunt impuse de la departamentul comercial (bătaia de la toaletă e prea multă, fără rost, și cu o finalitate care îmi scapă; moartea cercetătoarei e la fel de fără noimă - doar pt. impresionare).

Un fapt cu adevărat spectaculos ar fi metoda de comunicare prin sincronizarea ceasurilor, dar in rest e previzibil si lipsit de inspirație. În încercarea de a ieși din comun i se fleoștește un final și un mesaj total pe dos cu ce se afirmase pînă atunci. Mai bine îl lăsau fără final.

Lipsa de inspirație a acestui final forțat îmi readuce în atenție finalul extrem de bine construit din The Hurt Locker (2008), un film care a și câștigat 6 Oscaruri, finalul fiind cheia perfectă a construcției.

În fine, Red Lights (2012) nu mi-a placut, nu-l recomand.

Skyfall,

cel mai nou și cel mai prost din seria cu James Bond.

Cu un conflict desprins parcă dintr-un joc pe calculator, filmul are o aglomerație de evenimente frumos colorate, spectaculoase și neverosimile. Bond devine un Hopa-Mitică ieșit din rafturile magazinelor de jucării, este singurul salvator al tuturor situațiilor fără scăpare.

Partenera apare episodic, intră brusc și iese din scenă și mai brusc, fără prea multe tandrețuri, de parcă filmul ar trebui vizionat într-o sală de jocuri pe calculator, cu toți puștanii conectați pe Counter Strike, femeia fiind tolerată doar ca să aducă băutura.

Un film pentru altă vârstă, pentru alte gusturi, pentru alte așteptări.

Pentru mine - o dezamăgire,