Nesimțirea vine, în general, din ne-simțire. Este o lipsă de percepție dintr-o lipsă de organ senzorial. Pune porcul să admire asfințitul - nu se poate!
Pe lângă aceste disfuncții naturale avem și nesimțirea soft, creată de comoditate, dar care se hrănește din prea-bunul-simț al celor care sunt deranjați sau lezați de asta.
Nici prima, nici a doua nu au leac. Nu sunt vindecabile.
Cum ne tratăm noi pentru nesimțirea celorlalți (deși pare hilar ca tu să te tratezi de boala altuia)?
Oricare dintre ele (atât nesimțirea hard cât și cea soft) trebuie avute în atenție cu seriozitate. Nu trebuie ignorate, cu timpul sufocă. Pentru cea hard există mijloace de apărare legale. (unuia care parchează în mijlocul trecerii de pietoni îi faci poză și suni la 112). Evident că nu vei face din el un șofer exemplar, dar măcar polițistul va trece cu mai puțină indiferență când va patrula plictisit și va întâlni cazuri similare.
Cele soft trebuie relevate, spuse cu viu grai, și în termeni simpli. Prea-bunul-simț folosește aluzia, ironia, pentru a nu leza. O rușine de rușinea lui. WRONG! Total greșit și neproductiv. Nesimțirea soft e utillă pentru identificare și are funcție sanitară. Prin comunicarea directă ”Știi, mie nu-mi convine că tu ai făcut asta... ” îți creezi o zonă de protecție la acele ”deranjuri”, persoana purtătoare se va îndepărta un centimetru. Și orice drum începe cu un pas. Mic și deranjant pentru nesimțit ca o pietricică în pantof.
Reacția la nesimțire e un act necesar de salubritate (vrei, nu vrei, duci gunoiul sau stai cu el la nas), e altruism față semenii tăi, și are rolul de așezare firească a scării valorilor.
La bună vedere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu