Brave new world, de Aldous Huxley

  O carte bine construită, cu un final corect. Rar review-urilor primite înainte de citirea unei cărți mi se confirmă, aici am avut bucuria ca acestea să se susțină.
  Un mix de univers distopic, ca în 1984, societate îndrumată în genul The Wall, cu oameni care rămân în afara "binefacerilor" societății perfecte, la fel ca în Fahrenheit 451.
     Cartea a apărut în 1932, puterea imaginației autorului e cu atât mai remarcabilă.
    Impresia creată a fost de oameni transformați în plante de laborator, societatea fiind adusă la forma de gard viu, care pare a fi închisă între pereți strălucitori de inox.
Accidentele (pentru cineva care reușește să iasă sau altcineva care este acceptat să intre înapoi) sunt fatale.

 Mi-a plăcut !

 (citită într-o după amiază).

Ciuma, de Camus

"Răul care este în lume vine aproape întotdeauna din ignoranţă, şi bunele intenţii, dacă nu sunt luminate de conştiinţă, pot să facă tot atâtea stricăciuni ca şi răutatea. Oamenii sunt mai curând buni decât răi şi, în realitate, nu asta e problema. Ei sunt însă mai mult sau mai puţin neştiutori şi asta e ceea ce se cheamă virtute sau viciu, viciul cel mai fără de speranţă fiind cel al ignoranţei care crede că ştie tot şi îşi permite atunci să omoare. Sufletul ucigaşului este orb şi nu există bunătate adevărată, nici iubire frumoasă fără toată clarviziunea posibilă"
                din CIUMA, de Albert Camus

Am început să citesc romanul lui Camus cu câteva zile înainte de #Colectiv; coincidenţă stranie, am trecut de jumatate odată cu atentatele din Paris.
Trebuie să-l termin repede, nu mai vreau alte potriviri,

cu sinceritate despre Geo Bogza

- Măi poete, scrie și tu o poezie!
- Acuș, stai să scot cuvintele din pălărie,
impresia de beție a cuvintelor ajunge ușor să degenereze în beție pur și simplu.

Volumul POEMUL INVECTIVĂ ȘI ALTE POEME de Geo Bogza, apărut la Jurnalul Național mi-a adus aminte de plăcerea cu care am legat în fiecare iarnă contemplarea constelației Orion de poezia cu același titlu.

Nici o corabie nu s-a întors vreodata
Din marile sudului sau de la capricorn
Atât de pura si eleganta fregata,
Cum se intoarce toamna Orion.

Peste paduri inverzite n-a stralucit nicicând
Lumina lui alba. Nici pe pajisti de fin.
Oceane si munti il vad primavara plecând
si cerul nu-si mai afla multa vreme stapân.

Octombrie urca din nou peste gradini
inaltele-i catarge cu vârfuri de platina
si toata iarna, apoi, corabia de lumina
Deasupra lumii uimite se clatina.

Rege al constelatiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi inghetate
Asa strabate noaptea marele Orion,
Corabie leganata în eternitate .


Acceptabil cu IOANA MARIA. ȘAPTESPREZECE POEME.

Restul - desuet și poate că citirea întregului volum este totuși o pierdere de timp.

Timpul ce ni s-a dat, Annie Bentoiu

Aurelian Bentoiu este comoara ce ni s-a dat.
Este egreta albă, frumusețea dumnezeiască a acestor locuri

A crescut, a facut cuib (conacul de la Făcăieni) a facut doi pui frumoși (Pascal și Marta) dar a avut ghinionul să vină comunismul. Ați văzut cum mor păsările încleiate în mareea de petrol care le acoperă penele și locul unde trăiesc? Așa au venit comuniștii și rușii in 46 și au distrus sufletul și valorile acestui popor.

Pascal îi spunea tatălui său, după ce s-a întors din pușcărie, să nu se mai întâlnească cu prietenii să nu mai discute politică, să nu mai facă haz de prostie. Ce absurd! Cum să-i spui unei egrete să nu mai zboare?

Citiți cartea și plângeți!

Despre Dimineața pierdută, de Gabriela Adameșteanu

Un roman minunat, care redescoperă o lume pierdută. O imagine minuțios lucrată despre oameni care au trăit, au sperat și disperat, au suferit, au îmbătrânit de-a lungul unui secol.
Un roman scris de o femeie, în care lumea e văzută prin ochi de femeie, dar prin cei ai personajelor sunt de fapt ochii cititorilor.
Un roman parșiv, unde nodul de relații trimite fire de care te poți agăța ca să te prinzi de ce e în interior.
Un roman frumos, în care Vica Delca, fostă patroană de prăvălie între războiae, ajunsă croitoreasă în vremea comuniștilor, își pierde o dimineață prin vizite la rude și la vechi prieteni, foști oameni cu stare, cu care deapănă amintiri din timpurile bune.
Un roman pe care l-am citit la timp, la coacere: nici prea târziu, cum am simțit că mi s-a întâmplat cu Jerome K. Jerome, nici prea devreme, cum pățim adesea cu cărțile bune băgate pe gât ca bibiografie școlară.
Pentru acest roman cred că s-ar impune o ecranizare din care aproape să nu lipsească nici un rând al cărții. O carte minunată, care mi-a mers la inimă!

Trei dinți din față, de Marin Sorescu - o încercare de roman

Romanul lui Marin Sorescu, ”Trei dinți din față” , descrie povestea a trei tineri: Val, Adrian și  Tudor, primul sculptor și ceilalți doi ziariști. O istorisire greu de urmărit, încercarea de a face roman a poetului Marin Sorescu fiind un eșec. Pare că e ieșit cu trotineta pe autostradă, sau o bărcuță care traversează oceanul, cum a și spus Alex Ștefănescu. Fel de fel de giumbușlucuri verbale, care la un moment dat obosesc și plictisesc.
Am început și am reușit să termin lectura romanului pentru că am avut ediția necenzurată, fragmentele scoase de cenzură fiind aici transcrise cu caractere îngroșate. Un joc de-a cititul ca mâncatul unei plăcinte cu răvașe. Încet-încet palmele primite în joacă devin tot mai aspre, până la amputări de pagini întregi, care altfel necitite duc la știrbirea totală a înțelesului cărții.
Cum a putut autorul să accepte această mutilare? Pentru bani, ca să iasă materialul de tipărit și să mai bifeze o realizare?
Cât de mult mi-a plăcut ”La Lilieci” atât de întristat am fost de acest roman.

Modul de adaptare al autorului la cerințele sistemului și acceptul acestuia de a i se amputa atât nuanțe cât și substanțe trădează o joasă apreciere a autorului pentru sine, cât și o apreciere redusă a acestuia pentru cititori.

Glumițele și miștocăreala cu care e tratat un sistem criminal care a trecut peste România după război începe să-mi compună poza unui autor complice cu regimul, măcar prin tăcere, deși cred că a fost mai mult decât atât.

Am constatat că venirea comuniștilor după război a fost ca o bombă atomică, mult mai devastatoare decât cele date de americani. Explozia atomică are ca prim efect orbirea victimei, apoi, mult mai tâziu, vin bumul sonic și forța undei de șoc. Ei, la noi lumina asta orbitoare care a venit de la răsărit a șocat, spre exemplu firul romanelor care traversează acel moment. Minunata ”Cronică de familie” traversează cu succes generații, dar când trece de 1945 sfârșește într-o buimăceală de lovit în cap.

Fantine din Mizerabilii lui Victor Hugo își pierde, la fel, dinții din față. Mi se pare ideea care marchează atât povestea încercării de roman a lui Marin Sorescu, cât și romanul însuși, care a fost mutilat de cenzură și de pasivitatea autorului.

Vasile Voiculescu - un idol

Mi-am descoperit un idol. Un om care a rezistat urgiei comuniste fără să fie alterat. Comuniștii l-au asasinat, la fel ca pe toată elita națiunii române din acea perioadă. Evreii au avut 5 ani, noi 50 de ani de holocaust!

Romanul Zahei Orbul l-am citit cu surprindere, am degustat pe îndelete fiecare cuvânt; un roman cu care am rezonat cu mare bucurie.

citat din Vasile Voiculescu – Gânduri albe, Editura Catea Romîneascã, 1986:

"Bucură-te!
Studiul bucuriei - analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului.

Durerea e un val, bucuria – marea…

Durerea e pârghia vieţii.
Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică.

Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ.

Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună ?

Cugetaţi în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieţi, vedenii şi descoperiri.

Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal."

Solaris

Am revăzut filmul SOLARIS de Tarkovski.

De ce ?

În primul rând ca reacţie la bătaia de joc pe care am resimţit-o atunci când subiectul mitingului de la Bârlad a fost interzis tuturor televiziunilor. Includ aici şi Televiziunea Română, pentru care dau bani ca să mă informeze, nu să-şi bată joc de mine.

Vedeta serii în ziua respectivă a fost fuga lui Boldea în Kenya, şi fumigenele pe tema asta ale lui Băsescu.

Respect gandul.info, singurii la care am găsit tratat subiectul.

Aşadar SOLARIS. Un film din 1972, categoria SF, cu actiunea pe o statie orbitala de lângă o planetă (Solaris) care se pare că posedă o inteligenţă superioară celei umane. Aşa cum solarizarea este un procedeu foto de supraexpunere pentru realizarea unei fotografii, acea planeta face ca cele mai intime si intese amintiri, sunt supraexpuse si materializate. Filmul e un clasic al genului, si semnatura lui Tarkovski e la fel inconfundabila.

Film cu cadre lungi, cu aşteptări în care nu am conţinutul explicitat ci transmis în/prin linişte. Film pentru cei care gândesc cu capul lor, nu pentru indivizi conectaţi la aparate.

Nu de film ca mesaj vreau sa discut, ci despre film ca formă, cu oameni care, deşi sunt dintr-un SF, iar unii nu sunt nici măcar fabricaţi din atomi (Hari e compusă din neutrini) sunt atât de umani, comparativ cu cei din realitatea de care zicem noi că e cea adevărată. Acea fabricată de televiziuni cu ştiri în ne-ştire, făcute special doar ca să te mintă. Am avut nefericita revelaţie să constat că nu sunt greşit informat din nepricepere sau neprofesionalism, sau din motive de rating, ci pur şi simplu sunt minţit pentru că sunt dispreţuit. Nu trebuie să ştiu anumite informaţii ci, dimpotrivă, sunt cu o raţionalitate diabolică împins pe piste false, sunt puse paravane şi perdele groase de fum create cu bani care sunt tot de la mine, contribuabilul care trăieşte de la un salariu la altul.

De exemplu: o firmă americană are interese de bussiness în Romania. Pentru minimizarea costurilor lumea nu trebuie să ştie că din punct de vedere ecologic e un dezastru. Iar pentru ca lumea să nu afle sunt astupate canalele de comunicare către populaţie a informaţiilor. Brutal şi cu complicitatea conducătorilor ţării şi a serviciilor de informaţii (aservite americanilor, în acest caz). Eram student, în urmă cu 25 de ani şi ascultam uluit cum studenţii greci erau porniţi împotriva americanilor în condiţiile în care noi, ca membri ai pactului comunist vedeam ca singurul rău al universului erau ruşii-comuniştii. Acum îi înţeleg... vezi unde au ajuns.

stau locului

Când intru într-o librarie îmi place să am timp. Intru ca sa cheltui o ora. Mă aşez în faţa unui raft şi stau lânga toate carţile de le pot ajunge cu mâna. Aceeaşi cheltuială plăcută am facut pe versurile lui iv cel naiv cu poze de vali petridean...