Da, filmul e impresionant prin forţa actorilor (colosalii M. Brando şi Al Pacino), prin suberba muzică a lui Nino Rota iar faptul că Naşul II e şi mai reuşit decât Naşul I m-a făcut să citesc şi cartea.
Romanul lui Mario Puzo se citeşte singur, curge ca un fluviu de fapte şi imagini.
De unde atâta succes?
În primul rând e ca un ecran panoramic. Cuprinde un peisaj vast, cu săraci şi bogaţi cu oneşti şi ticăloşi cu oameni striviţi şi oameni care strivesc. E un spectacol al lumii în care se poate regăsi orice privitor, orice cititor.
În al doilea rând sunt privite cu ochi de gheaţă şi disecate (ca broaştele pe planşeta de biologie) personajele din top: politicieni, judecători poliţişti care sunt complici sistemului mafiot şi poate chiar creatorii acestuia: un om inteligent nu poate întra în angrenajul puterii decât mânjindu-se (oricât de ipocrite ar fi declaraţiile tuturor de dragoste pentru cinste şi dreptate). Să-i priveşti de sus pe cei care te batjocoresc cotidian dă un oarece confort şi plăcere.
În al treilea rând e comercial fără să-ţi jignească inteligenţa. NU e pentru proşti, cum sunt majoritatea filmelor comerciale de azi (chiar mega premiate). Oscarurile de anul ăsta (2013) chiar sunt o ruşine, iar refuzul lui Marlon Brando de a accepta Oscarul pentru rolul Vito COrleone pare acum cât se poate de normal.
Cartea e întreagă, închegată şi curge cu măiestrie.
Consider că filmul nu trebuia să mai continue cu partea a III-a, dar aici a fost, să înţelegem, mult prea mare presiunea dată de succesul primelor doua, (care de fapt sunt un singur film: ar trebui vândute la pachet, unul fără altul nu se poate).
Pentru a reveni cu picioarele pe pământ după ce famigliile ajung aproape de statutul de Robin Hood, daca iei prea in serios toate cele, recomand clătirea gurii cu scena de final din LA PIOVRA. Aşa e Mafia, dragilor:
.
mic detaliu cinematografic: ati remarcat unde intra primul glonţ ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu