miercuri, 23 aprilie 2014

Bregovici cu Salam

1.
Chiar eram curios de împreunarea asta artistică anunțată ca un mare spectacol la Sala Palatului. O să îmi placă cu tot cu Salam sau nu o să îmi placă cu tot cu Bregovici. Răspunsul e mai mult decât categoric: nu! Pe scena cu maneliști prezența lui Bregovici nu a contat, indiferent ce ar fi făcut. (recunosc că nu am urmărit prea mult din exprimarea acestora pe scenă).
Acuma să nu fim răi, un cal alb nu are voie și el să se mai bălăcească în noroi și zoaie, la plictiseală? Are!

2.
cautând pe Google după ceva Santana, după completarea primelor 3 litere mi se umplu ecranul de Sandu Ciorbă (cu clipuri de peste 3 sau 4 milioane de vizualizări). Nu pun și link către că-mi cade mâna.

3.
iar pentru cei cu apucături masochiste de căutători cu bețișorul prin vome, uite cum opera lui Mozart poate trece peste orice bariere: clic aici

joi, 17 aprilie 2014

postare de post :p

E postul Paștelui: oamenii au impresia că pot cumpăra totul cu bani, acum și produse de post.
Îmi e frică atunci când aud de salam de post, cașcaval de post sau pateu de post, mă cuprinde sila gândind că pentru a nu-l supăra pe Doamne-Doamne consumând ”de dulce” bagi la ghizdan produse pline de e-uri sau făcute direct de fabrica unde se face și detergentul (Rama și Dero sunt de la Unilever, ca exemplu).
Dumnezeu te păzește de cancer, dar mai ia și niște covrigi dacă ții post, nu te otrăvi singur, sau măcar citește eticheta când cumperi.

...parcă din ce în ce mai mult post rimează cu prost...


cei mai buni covrigi de la Buzău sunt cei de vizavi de gară ;) 

Mizerabilii, de Victor Hugo

Romanul lui Victor Hugo ar putea fi un exemplu util de manual de propagandă. Firul unei povești mult prea ramificată cu coincidențe mult prea stranii (acceptabile considerând că este opera artistică a celui mai important scriitor francez) îndesat cu imense cantități de date istorice. Nu am rezonat nici la poveste, nici la cântecul de slavă adus Franței, lui Napoleon și poporului francez doritor de progres.
Nu m-am lămurit nici după această carte ce gândeau acești revoluționari, cum luptau ei cu trecutul tăind căpățânile regilor apoi și pe ale multora chiar dintre ei.
Această Franță ideală care mustește de spirit de libertate și dreptate revoluționară poate fi pusă în oglindă cu Franța brutală din Pappilon (1973), filmul cu Steve McQueen fiind chiar o capodoperă, un imn al omului liber și spiritului de libertate.


Filmul din 1958 cu Jean Gabin rămâne tot un ghiveci, o încercare imposibilă de a face ceva purtabil dintr-un material prea mare și dezlânat.
În fine, nici nu merită mai multe discuții.