joi, 20 noiembrie 2014

alt fel de normalitate

"Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să ştiu că s-a limpezit lumea” - Elisabeta Rizea
O bătrână dragă mie a suferit un înfiorător și nedrept necaz: i-a murit fiul, care s-a spânzurat. Morții aceștia voiți nu sunt îngropați decât undeva la marginea cimitirului, fără slujbă religioasă și pomeni timp de 7 ani. Am știut atunci că ea va mai trăi 7 ani, fapt care s-a și adeverit. A apucat să-i facă cele date, apoi inima ei s-a oprit.
La puterea asta de a ține firul vieții până cînd moartea devine împăcare mă duce cu gândul întâlnirea de ieri dintre Majestatea Sa și președintele Johannis. Aș fi curios ce au discutat, dar cuvintele au mai puțină importanță. Știu ce au simțit, iar întâlnirea asta dintre doi nemți care își predau o țară, care parcă s-a limpezit, știu că pentru rege vine ca o împlinire a unui destin uriaș.

luni, 10 noiembrie 2014

Interstellar (2014) - un nou film american stupid despre salvarea planetei

   Povestea ar fi cam așa:
într-un viitor sumbru, planeta a rămas fără resurse, umanitatea fiind pe cale de extincție ca urmare a lipsei de hrană. (cu toate că sunt la pământ cu resursele, totuși se deplasează numai cu gipane 4x4, consumul acestora probabil fiind neglijabil).
Furtuni de nisip periodice umplu casele de praf, deși lanurile de porumb din jur rămân în continuare verzi, agricultura fiind și ultima opțiune pentru viitor. Aici apare primul conflict între tatăl copiilor școlari și profesori la ședința cu părinții: profesorii ascund cu bună știință copiilor frumoasele succese spațiale ale Statelor Unite, pentru ca aceștia să își dorească să rămână doar fermieri, și nu astronauți sau măcar ingineri.

Buuun... , iată cum începe SF-ul: În camera copilei încep să se audă niște zgomote ciudate, cred că e de la o fantomă, copila nu se sperie iar tatăl reușește să dezlege semnele misterioase care apar pe podea ca fiind niște coordonate. Se duc la poziția dată de GPS, și supriză! intră chiar în sediul NASA. (deși era criză de îi ustura curul, cercetau în draci cum să lanseze o mega misiune spațială pentru salvarea speciei umane. Și din nou surpriză!: nu aveau pilot pentru navetă și îl aleg chiar pe farmerul nostru (care fusese în trecut un excelent pilot, desigur).

Care-i planul? Cercetătorii nu au gasit nici un loc prea bun în apropierea sistemului solar pentru a migra omenirea pe o astfel de planeta, dar au dibuit un fel de tunel al timpului, cu o poartă pe undeva pe lângă Saturn, și cu celălalt capăt pe la mama dracului undeva la mii de ani lumină, unde se povestește că erau trei planete bune de locuit. Problema americanului era că nu știa pe care să o colonizeze prima, așa că trimite naveta în recunoaștere.
Iacă pleacă echipajul, trece prin tunelul timpului ca pe sub Canalul Mânecii, și ajung lângă prima planetă. Apă peste tot, și cel mai nasol era că p'aici timpul trecea mult mai repede decât în rest. Coboară doi din ei pe planetă, zăbovesc puțin cât se luptă cu niște valuri care le-au băgat apă la carburator, iar când se întorc, ce să vezi: negrul pe care l-au lăsat pe baza spațială îmbătrânise cu doi ani.

Pleacă mai departe la a doua planetă și aici era atmosfera aproape respirabilă, dar frig și stânci cam ca la Vulcanii Noroioși iarna. Găsesc aici un american care plecase mai înainte în recunoaștere și care mințise că planeta e bună de locuit doar cu scopul să vină cineva să-l recupereze. Se iau la bătaie pe solul înghețat, tipul rău reușește să o șteargă spre bază dar nu reușește andocarea, strică și baza și moare ca un prost. Acum intervine un moment de suspans, când contrar tuturor așteptărilor reușesc să revină și să intre din nou în bază. (Chuck Norris și Bruce Willis ar fi clar invidioși pe îndemânarea pilotului în momentele de maxim pericol).
Faza a treia - întoarcerea. Nu mai aveau combustibul și se deplasează cu vehiculele spațiale atașate, nu am înțeles prea bine unde vroiau să ajungă, dar am văzut cum au trecut prin câmpuri gravitaționale uriașe doar cu câteva zgârieturi la învelișul stației spațiale, Trece și printr-o gaură neagră, cade într-o altă fântână a timpului și din căzătură înțelege ce nu știau cercetătorii ca să rezolve și ultima ecuație a călătoriilor în timp.

Ajunge din nou pe pământ, plin de cunoștințe (în timpul petrecut în voiaj pe pământ cei lăsați erau muuult mai bătrâni). Necazul era că nu putea comunica noile cunoștințe stiințifice acumulate în capul lui de fermier și de pilot, dar printr-o ingenioasă idee le va transmite totuși prin Morse prin intermediul secundarului unui ceas lăsat la începutul filmului suvenir familiei la plecare. Fiica, reușește să descifreze mesajul, să rezolve și problema dispariției omenirii, totul se termină cu un happy end stupid cu fiica bătrână pe patul de moarte cum discută cu tac-su rămas tânăr de la atâtea călătorii spațiale aproape cu viteza luminii.

Un film de râsul curcilor, nu vă recomand să pierdeți timpul chiar dacă ne tot spun în film că este așa de relativ.







luni, 27 octombrie 2014

a merge sau a nu merge la vot...

...aceasta-i întrebarea!

Edward Snowden afirma: «când cineva spune ”nu am nimic de ascuns”, spune, de fapt, ”nu îmi pasă de acest drept”, ceea ce înseamnă ”nu am acest drept pentru că am ajuns în punctul în care trebuie să justific acest drept”».

Cel care nu votează se înscrie în masa indiferenților, care nu au opinii și opțiuni (ceea ce nu e grav), dar care sunt tratați de cei care conduc în cel mai mare dispreț și desconsiderare (ceea ce devine grav). În general doar frica îi oprește pe cei care decid să ofere soluții care nu le sunt doar lor favorabile.

Trei dinți din față, de Marin Sorescu - o încercare de roman

Romanul lui Marin Sorescu, ”Trei dinți din față” , descrie povestea a trei tineri: Val, Adrian și  Tudor, primul sculptor și ceilalți doi ziariști. O istorisire greu de urmărit, încercarea de a face roman a poetului Marin Sorescu fiind un eșec. Pare că e ieșit cu trotineta pe autostradă, sau o bărcuță care traversează oceanul, cum a și spus Alex Ștefănescu. Fel de fel de giumbușlucuri verbale, care la un moment dat obosesc și plictisesc.
Am început și am reușit să termin lectura romanului pentru că am avut ediția necenzurată, fragmentele scoase de cenzură fiind aici transcrise cu caractere îngroșate. Un joc de-a cititul ca mâncatul unei plăcinte cu răvașe. Încet-încet palmele primite în joacă devin tot mai aspre, până la amputări de pagini întregi, care altfel necitite duc la știrbirea totală a înțelesului cărții.
Cum a putut autorul să accepte această mutilare? Pentru bani, ca să iasă materialul de tipărit și să mai bifeze o realizare?
Cât de mult mi-a plăcut ”La Lilieci” atât de întristat am fost de acest roman.

Modul de adaptare al autorului la cerințele sistemului și acceptul acestuia de a i se amputa atât nuanțe cât și substanțe trădează o joasă apreciere a autorului pentru sine, cât și o apreciere redusă a acestuia pentru cititori.

Glumițele și miștocăreala cu care e tratat un sistem criminal care a trecut peste România după război începe să-mi compună poza unui autor complice cu regimul, măcar prin tăcere, deși cred că a fost mai mult decât atât.

Am constatat că venirea comuniștilor după război a fost ca o bombă atomică, mult mai devastatoare decât cele date de americani. Explozia atomică are ca prim efect orbirea victimei, apoi, mult mai tâziu, vin bumul sonic și forța undei de șoc. Ei, la noi lumina asta orbitoare care a venit de la răsărit a șocat, spre exemplu firul romanelor care traversează acel moment. Minunata ”Cronică de familie” traversează cu succes generații, dar când trece de 1945 sfârșește într-o buimăceală de lovit în cap.

Fantine din Mizerabilii lui Victor Hugo își pierde, la fel, dinții din față. Mi se pare ideea care marchează atât povestea încercării de roman a lui Marin Sorescu, cât și romanul însuși, care a fost mutilat de cenzură și de pasivitatea autorului.

miercuri, 23 iulie 2014

politică de-a-ndoaselea

1. Un călător român, prin Iordania, ia un taxi de la aeroport către hotel. Înfiripă cu taximetristul o discuție și din vorbă în vorbă află că e palestinian, acesta că e român și discută despre Ceaușescu:
- Înțeleg că l-ați omorât că a fost un conducător rău, dar pe noi ne-a ajutat, și noi îl respectăm. Ne aducem aminte de el ca de un prieten. Discuția mai lungă, în contradictoriu, s-a terminat prin mulțumiri ale pasagerului către șofer care, pentru că era din țara lui Ceaușescu, nici nu i-a mai luat bani pentru călătoria până la hotel. (caz real!)
2. Winston Churchill a fost conducătorul providențial (pentru englezi), dar pentru meschinul tratat de la Yalta, în care am fost abandonați sovieticilor la schimb cu Grecia și altele neștiute, nimic nu-i poate șterge pata de mizerie de pe chip (pentru noi).
Și nu atât tratatul, rezultatul unor nefericite conjuncturi de putere, cât duplicitatea cu care și-au trimis, ani la rând, (BBC era ascultat de români în fiecare seară, după război) semnele că vor interveni în vreun fel pentru sprijinul României știind că abandonul în spatele cortinei de fier este total și privit chiar ca o bună afacere pentru bunăstarea proprie.
(nici Polonia nu a scăpat de ticăloșia acestui "gentleman", vezi aici)
priviți-i!


sâmbătă, 31 mai 2014

Tiananmen - 25 de ani

În urmă cu exact 25 de ani un om în cămașă albă se așeza în fața tancurilor. Un moment total de eroism și un simbol uriaș al spiritului uman.

Fundația Nobel a ratat momentul de a acorda premiul pentru pace acestui învingător anonim.

 

marți, 6 mai 2014

europarlamentarele 2014?

Motto:
Un iepure alerga grăbit prin pădure. La un moment dat, trece pe lângă o broască țestoasă care de-abia se târâia și mormăia ceva nedeslușit. Curios, iepurele se întoarce din drum și o întreabă: "Ce tot zici acolo?" Broasca obosită răspunde: "Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că merg încet." Iepurele, nedumerit o chestionează: "Cum adică să-i mulțumești că mergi încet?! Înțeleg să-i mulțumești lui Dumnezeu că ești vie, că ai ce mânca... Dar să-i mulțumești că mergi încet, nu pricep!" Broasca, sfătoasă, i se mărturisește: "Dragă, îi mulțumesc că merg încet pentru că știu că merg într-o direcție greșită..."
Valentin Nicolau


EURO-PARLAMENTARELE? joc cu opțiunile 'lose'-'lose'!

              să mergi sau să nu mergi la vot,

 De ce SĂ ? 
-pentru că ești european și să arăți că-ți pasă de Bruxelles.
-e dreptul tău;
-uite-așa = pentru că partidele au vrut ca tu să nu participi. Strategia de campanie a fost să își mobilizeze soldații, iar ceilalți să stea acasă, să nu le strice ploile.Se vede asta din numele puse pe liste - nesemnificative (de ce nu apare Bogdan Aurescu, de exemplu, care a obținut la Haga resursele petroliere din Marea Neagră, <date apoi de Tăriceanu către Sterling?>);  se vede din mesaje: sunt scoase în față fețe care nu sunt din acest film cu Parlamentul European (ce caută pe afișe Ponta, Iohannis, Udrea? ). E doar o afacere de partid, o șmecherie  la care sunt complici deși se înjură în gura mare. Se optimizează găleata de alegeri: nu se mai risipește pe un electorat incert, cadourile merg 'la sigur'. Partidele au confiscat aceste alegeri ca să-și facă tuning pentru la toamnă, iar niște servicii recensământul. Partidele ne (s)pun să stăm acasă. Și ăsta poate fi un prilej de nesupunere,

 De ce SĂ NU ?
-ca prin ne-prezentare să le transmiți că sunt ne-reprezentativi? nu cred,
-nu avem ce alege: PDL (pentru modul cum au condus cu Boc-Băsescu),  PSD (Ponta - autorul principal al confiscării prin polarizarea pe conflictul artificial creat cu Băsescu), PNL(cu reacții uneori corecte, dar întotdeauna prea târzii pentru a fi eficiente), PPDD (mai există?), PMP (tot Boc-Băsescu). Alții? Morți de mult sau nenăscuți.
 -nici Europei nu-i prea pasă. UE confuză (vezi Ucraina), iar pentru noi cu o rețetă care nu e chiar cea mai în interesul nostru (ex. Baroso). Se mimează un joc democratic și o competiție de idei dintre care să alegi. Doar că la mine nu a ajuns nici o idee.

 PĂI, 
de data asta, ca și data trecută, pas.

(Varianta cu mers și pus ștampila pe margine îmi pare prea de fiță)

miercuri, 23 aprilie 2014

Bregovici cu Salam

1.
Chiar eram curios de împreunarea asta artistică anunțată ca un mare spectacol la Sala Palatului. O să îmi placă cu tot cu Salam sau nu o să îmi placă cu tot cu Bregovici. Răspunsul e mai mult decât categoric: nu! Pe scena cu maneliști prezența lui Bregovici nu a contat, indiferent ce ar fi făcut. (recunosc că nu am urmărit prea mult din exprimarea acestora pe scenă).
Acuma să nu fim răi, un cal alb nu are voie și el să se mai bălăcească în noroi și zoaie, la plictiseală? Are!

2.
cautând pe Google după ceva Santana, după completarea primelor 3 litere mi se umplu ecranul de Sandu Ciorbă (cu clipuri de peste 3 sau 4 milioane de vizualizări). Nu pun și link către că-mi cade mâna.

3.
iar pentru cei cu apucături masochiste de căutători cu bețișorul prin vome, uite cum opera lui Mozart poate trece peste orice bariere: clic aici

joi, 17 aprilie 2014

postare de post :p

E postul Paștelui: oamenii au impresia că pot cumpăra totul cu bani, acum și produse de post.
Îmi e frică atunci când aud de salam de post, cașcaval de post sau pateu de post, mă cuprinde sila gândind că pentru a nu-l supăra pe Doamne-Doamne consumând ”de dulce” bagi la ghizdan produse pline de e-uri sau făcute direct de fabrica unde se face și detergentul (Rama și Dero sunt de la Unilever, ca exemplu).
Dumnezeu te păzește de cancer, dar mai ia și niște covrigi dacă ții post, nu te otrăvi singur, sau măcar citește eticheta când cumperi.

...parcă din ce în ce mai mult post rimează cu prost...


cei mai buni covrigi de la Buzău sunt cei de vizavi de gară ;) 

Mizerabilii, de Victor Hugo

Romanul lui Victor Hugo ar putea fi un exemplu util de manual de propagandă. Firul unei povești mult prea ramificată cu coincidențe mult prea stranii (acceptabile considerând că este opera artistică a celui mai important scriitor francez) îndesat cu imense cantități de date istorice. Nu am rezonat nici la poveste, nici la cântecul de slavă adus Franței, lui Napoleon și poporului francez doritor de progres.
Nu m-am lămurit nici după această carte ce gândeau acești revoluționari, cum luptau ei cu trecutul tăind căpățânile regilor apoi și pe ale multora chiar dintre ei.
Această Franță ideală care mustește de spirit de libertate și dreptate revoluționară poate fi pusă în oglindă cu Franța brutală din Pappilon (1973), filmul cu Steve McQueen fiind chiar o capodoperă, un imn al omului liber și spiritului de libertate.


Filmul din 1958 cu Jean Gabin rămâne tot un ghiveci, o încercare imposibilă de a face ceva purtabil dintr-un material prea mare și dezlânat.
În fine, nici nu merită mai multe discuții.


marți, 25 martie 2014

Divergent (2014)

un film SF ce reușește să reziste presiunii plasării într-o perioadă post-apocaliptică (după un război devastator) și a temei bruswillis-iană (cineva care rămâne singur să salveze planeta).

Cum face asta? În primul rând eroii sunt tineri de 14-16 ani iar filmul se adresează aproape exclusiv acestei vârste. Chiar și așa, nu cade în capcana de a fi un joc de playstation pus în scenă de un regizor și o armată de programatori pe calculator: rămâne destul de uman.În al doilea rând e un SF de bun simț, care poate fi privit ca alegorie pentru lumea de azi.

Ce avem noi aici? o lume a viitorului în care oamenii sunt din start examinați și testați științific pentru a-i încadra într-una dintre cele cinci categorii distincte și exclusive:

  • dauntless - cei curajoși care devin membrii ai forțelor de ordine, care alunecă încet spre poliție secretă
  • erudite - deștepții care devin cercetători, (apoi savanți)
  • amity - cei cu suflet bun sunt puși să lucreze pământul
  • candor - cinstiții (nu au voie să mintă) și se vor face avocați
  • abnegation - cei care sunt dedicați binelui omenirii, care cred că egoismul e cauza tuturor relelor. Ei sunt, de altfel și cei din rândul cărora se alege un consiliu de conducători.

    Astea sunt categoriile ”bune”, dar mai sunt și cei de pe dinafara (de care trebuie păzite aceste facțiuni) precum și ”divergenții” - persoane rare care nu se încadrează în nici una dintre categorii.

    Eroina principală, Tris, e chiar una de acest fel, și se autodescoperă cu uimire. Faptele ei deosebite gâdilă orgoliul micilor spectatori, care se cred (și sunt , de fapt) fiecare unici în felul lor.

    Iar un șir de întâmplări, destul de neverosimile pentru o eroină cam prea pufoasă pentru astfel de fapte, conduce la happy end, prințul sărută prințesa iar soarele răsare din nou pe planeta eliberată de norii tiraniei.

    Frumușel, merge văzut odată, e pe primul loc in boxoffice-ul american :)

  • duminică, 16 februarie 2014

    taxi, pericol public

    S-au înmulțit taxiurile. Dar nu pentru că ar fi o cerere extraordinară în oraș, ci pentru ciupeală. Sunt taximetriștii din timpul liber, care au un servici dar mai fac un bănuț pe lângă, sau care nu au un servici dar nu le place nimic altceva mai mult decât să meargă cu mașina. Vorba celebrului ”meseria mea e auto”.

    Și pentru că atâtea specimene au reușit să-și vopsească mașina galben, este suficient. Celelalte reguli de circulație sau de bun simț sunt opționale;

  • parchează pe trotuar, pietonul poate să mai meargă și pe stradă,
  • parchează în stația de autobuz, că doar sunt la concurență cu transportul în comun,
  • nervoși, crizați, dar nu ca să ducă mai repede vreun client la destinație, ci doar din lipsa acută de clienți,
  • semnalizează doar când au chef,
  • dacă ești cu mașină de București ești și mai enervant (trebuie răzbunați provincialii șicanați în capitală, nu?)
  • între ei sunt ca dracii, o haită în care regulile oricum depășesc înțelegerea omului obișnuit,
  • obosiți, că doar au fost mai devreme la servici.

    De regulile de circulație abia dacă-și mai aduc aminte... doar sunt în timpul liber, ce mama dracului!

  • miercuri, 15 ianuarie 2014

    Departe de lumea dezlănțuită, de Thomas Hardy



    cartea

    Ar putea fi considerată o carte de fete. O poveste de dragoste cu trei pretendenți (le-am putea spune bunul, răul și urâtul) care încearcă să obțină comoara ascunsă în inima fetei. Bunul este un fermier bogat, cam rece și insensibil la farmece pana la 40 și ceva de ani, până când se îndrăgostește de noua stăpână a fermei învecinate. O dragoste aproape rațional dusă până la autodistrugere. Răul e un tânăr sergent de 26 de ani chipeș și fustangiu, care devine și soț pentru o perioadă domnișoarei Bathsheba Everdene. Urâtul e ciobanul Gabriel Oak, cel care după tot zbuciumul cărții rămâne cu comoara.
    Deosebit și memorabil la acest roman sunt descrierile naturii, dar și ale peisajelor interioare ale personajelor. O carte ca un montain-russe, care te urcă încet, ticăind metalic până în vârful construcției, apoi ești aruncat, învârtit, răsturnat și la urmă lăsat pe linia de sosire orizontală unde chiar dacă nu mai sunt cauzele, senzațiile îți rămân la fel de puternice.
    Mi-a plăcut.


    filmul
    Filmele englezești din anii 60 le criticăm că nu sunt geniale, spre deosebire de filmele americane de azi pe care le lăudăm când nu sunt penibile.
    Așadar cred că ecranizarea din 1967 nu e chiar cea mai potrivită cu romanul. În carte ea are părul negru aici e blondă, temperamentala din carte în film e mai mult sensibilă și suavă, toate scenele din film sunt parcă tușe de penel trase prea repede. Bețivanii și taverna din sat sunt cu totul altele decât în carte; la fel ca la Notre Dame de Paris, filmul e mult în spatele cărții.
    Rolul de aici jucat de Julie Cristie mă stârnește să o revăd în Doctor Jivago (care începe cu cea mai tristă scenă pe care mi-o pot aminti dintr-un film artistic).

    luni, 13 ianuarie 2014

    yahoo bullshit

    Deși adresa de mail de yahoo mi-a rămas oarecum secundară, o mai folosesc pentru mailuri care nu țin de servici. În ultimul timp însă constat o deteriorare gravă a serviciului de mail prestat. Nu sunt printre nefericiții care și-au pierdut mailurile la începutul lunii trecute și cărora compania și-a cerut scuze. Ci doar printre aceia care văd că au primit mailul dar nu și-l pot deschide. Nu mai am vârsta când dădeam vina pe calculator sau pe legătura la internet. Acuma aștept soluții. Iar cum acestea nu apar, constat cu mirare un nou caz de dispreț față de client.

    Ce putem face?

    A) RENUNȚI la serviciile lor de kko.

    B) Dacă A) nu se poate, că ești peste tot înscris cu contul acesta de mail,

  • treci la versiunea basic (rotița de settings ==>viewing email==>mail version aleg varianta BASIC )
  • atentie: nu are nici o importanță numărul de mailuri, chiar dacă te zbați să faci curățenie tot prost merge.(s-au lăudat cu capacitate de 1 Tera din care eu dacă am ocupat 0.04% și abia se târăște)
  • dacă îți arde buza pentru conținutul mailului primit, îl vezi în Inbox dar nu se poate deschide dă-i forward către un cont gmail. Vei vedea, dacă ai noroc să facă trimiterea mailului, cam în cât timp comparativ poți lucra cu contul de gmail.
  • nesimțirea și disprețul se vede și din lipsa oricărei intenții de a traduce ceva în română (poți, de asemenea, compara cu gmail - tradus și în klingoniană).

    Cel mai interesant aspect de menționat apare la disclaimer: Termenii și condițiile legale.

    Aproape la majoritatea articolelor apare o specificație de genul ”Prevederea anterioară nu vi se aplică în cazul în care YAHOO! Deutschland vă furnizează contul dumneavoastră YAHOO! Mail.”. Unde e șmecheria? Păi după ce nemții au văzut că partenerii lor americani îi ascultă telefonul chiar și Angelei Merkel, au luat măsuri de izolare din punct de vedere informatic, astfel ca un mail trimis de la Munchen la Berlin să nu mai treacă prin serverele americane supravegheate prin NSA. Nemții se pare că au alte reguli de aplicare, la noi rămâne același serviciu de căcat, atent și minuțios supravegheat. Enjoy!