miercuri, 31 octombrie 2012

Chira Chiralina, de Panait Istrati

O carte senzuală, aș putea spune, dar scrisă în limba franceză. Am parcurs traducerea în română dus de firul poveștii, auzind parcă o muzică orientală mai intensă sau mai estompată.

« Une vie d’homme ne se raconte ni ne s’écrit. Une vie d’homme qui a aimé la terre et l’a parcourue est encore moins susceptible de narration. Mais quand cet homme a été un passionné, qu’il a connu tous les degrés du bonheur et de la misère en courant le monde, alors, essayer de donner une image vivante de ce que fut sa vie, c’est presque impossible. Impossible pour lui-même d’abord ; ensuite, pour ceux qui doivent l’écouter. Le charme, le pittoresque, l’intéressant de la vie d’un homme à l’âme puissante, tumultueuse, et en même temps aventureuse, n’est pas toujours dans les faits saillants de cette vie. Dans le détail réside le plus souvent la beauté. Mais qui écouterait le détail ? Qui le goûterait ? Qui le comprendrait, surtout ?... Voilà pourquoi je fus toujours l’ennemi du : Racontez-moi quelque chose de votre vie !... »

Brăila cosmopolită, cu români, turci, greci și albanezi. Curtezane și homosexuali, brute și naivi, duși de valurile destinului care încotro, adunați într-o poveste care i-a adus autorului consacrarea la Paris (și nu numai).

luni, 29 octombrie 2012

paladinul

După războiul dintre bine și rău nu mai era nimic. Un paladin al binelui merge pe tărâmurile arse de atât război. Se întâlnește cu un războinic într-o armură de fier la umeri și alte bucăți de platoșă. Tunica era de culoare verde, când binele avea albastru iar răul avea roșu.

Paladinul: -Cine ești? Credeam că-s singurul supraviețuitor.

???: Eu nu sunt nimeni!

Paladinul: Dar ești de partea binelui sau a răului?

???: Binele și răul nu există. Sunt doar două tabere diferite.

Paladinul: Dar atunci ești doar un ghinionist prins la mijloc?

haosul: Războiul e un cerc, ca zidurile unui oraș. Eu nu sunt la mijloc, ci în afara zidurilor.Eu sunt haosul. Când toți s-au dus, doar eu am rămas. Cu mine se termină totul.

Paladinul: Deci mă vei omorâ?

haosul: Eu sunt haosul, cu mine începe totul. Cu mine se termină totul. Pentru că eu termin tot ce rămâne în lumile vechi, pentru ca lumile noi să fie mai bune. Un nou început trebuie să fie totul.

Haosul îl împunge pe paladin cu o sabie lungă cu rune ciudate și necunoscute.

haosul: Nu încerca să te opui destinului căci te voi urmări, te voi vâna. Un rău acum pentru un bine mai târziu. Așa merge lumea. Așa a fost în lumile din vechi, acest lucru și cu mine rămânem. Totul trece.

Haosul a lansat o bilă de foc violet și o plantă apăru din care ieși un fluture. Un nou început veni.

Rareș, 28/10/2012

luni, 22 octombrie 2012

cum a fost posibil?

Inteligenţii se împart în două: buni şi răi. Proştii se împart în una: răi. (G. Ibraileanu)

Apăi dacă s-o întâmplat atunci nu numai că a fost posibil, ci a fost și normal, firesc, să se întâmple așa. După ce vezi filmul și ți se întoarce stomacul pe dos:

gîndești că o mare masă de ticăloși au pus stapânire pe România, surpriza fiind numărul covârșitor al acestora. Greu de acceptat, dar perfect adevărat.

Sunt trei categorii:

  • ticălosul nativ. Orice îi faci, cu orice îl tratezi e incurabil ticălos. Shakespeare îl are pe Richard al III-lea, dar putem imagina și personajul din Terminator, care a fost topit dar bucățile de metal topit au revenit în aceeași matrice. E util să știi că există și că poate face atât de mult rău fără clipire. Împute și aerul din jur, deși se crede organizator și purtător de progres. E bine să nu faci nici un compromis cu el, că acesta devine arma cu care te va ucide.
  • ticălosul ieftin. Pretul pentru care te poate vinde este incredibil de mic. Turnătorii de pe vremea lui Ceașcă trimiteau oameni la închisoare pentru 100-200 de lei. Acum turnătoria este chiar mai prost plătită,
  • ticălosul cu scuză: ”Am copii acasă!” e cel mai adesea motiv invocat. Iar tragedia aici a fost. Frica indusă de ticălosul nativ prin ticălosul ieftin a paralizat complet organismul social, ducându-i pe marea majoritate în a treia categorie. De-aia nu am avut noi nici Havel, nici Solidarnosci. Eroismul cotidian, asta ne-a lipsit.

    Primele două categorii se găsesc pretutindeni - și la nemți și la coreeni. Sunt în natura lucrurilor, așa cum există oxigen și bioxid de carbon. Dar la a treia rubrică sunt derapajele care ne diferențiază în rău.

    Uimirea cercetătorilor de azi cu privire la scriitorii care au cântat regimul și și-au împins confrații care nu colaborau spre prăpastie este cât de puțin au avut efectiv de câștigat pentru asta.

    Un pic de decență ar fi prevenit un munte de demență. Noi am fost dizidenții de acasă, în timpul liber, curajoșii ascultând Europa Liberă iar fricoșii Vocea Americii.

  • Livada cu vișini, de A. P. Cehov

    atât de uman, comparând cu filmele cotidiene; la fel ca la Shakespeare, te întrebi după ce termini de citit, de ce e atât de celebră -sunt doar niște oameni, care trăiesc, iubesc, suferă. O punere în scena din 1975 cu Gina Patrichi poate fi oricând văzută cu plăcere,

    Seara de teatru TV - Livada cu visini

    Vezi mai multe video din cultura

    vineri, 19 octombrie 2012

    salariul de 150 de milioane

    se pare că pentru posturile grase la noi trebuie sa ai avizul serviciilor. pionii au fluiditatea apei din reclamele cu samponul care curata matreata, pe cand stabilii, cei de peste 150 de milioane, sunt înfipți în posturi de catre big brother. Nu cumva spun prin asta că strugurii sunt acri? poate, dar nefericirea e că după popire (infigere a pop-ului) acestora li se asigură, pentru serviciile prestate, protecție la propriile prostii și la propria prostie. Cred că marele neajuns de acum este blocajul cu acești șobolani înveliți în ceară, aflați în prea multe locuri importante ale stupului,

    marți, 9 octombrie 2012

    ”Îngerul a strigat” de Fănuș Neagu

    E mult de atunci. Uneori mi se pare că Dumnezeu încă mai cioplește chipul zilelor care s-au dus și din care păstrez în minte, deopotrivă, bucurie și suferință.
    Sunt vorbele lui Fănuș Neagu din postfață, sunt cuvintele cu care m-a cucerit definitiv. O carte ”must have”, un roman care își împarte criticii în admiratori totali sau critici înverșunați. Eu am rămas în prima categorie.

    O poveste cu țărani și cu hoți din câmpia Brăilei, unde altfel crezi că nu se poate schița nici o scenă de vodevil. Un loc familiar mie, de unde mi-au rezonat plăcut și nestematele lui Vasile Voiculescu.

    Toată admirația și pentru pasul pe care a reușit să-l facă, simplu și natural, descriind anii mizerabili de după cel de-al doilea război mondial. Nici Marin Preda, nici Petru Dimitriu, în ”Cronica de familie” nu au reușit să vadă nedeformat și senin cumplitul cataclism. Fănuș Neagu vede nenorocirea ca pe o stihie a naturii, precum Calicul - vântul de nisip care îți acoperă casa și gândurile. El a reușit să-l treacă, cu urmele pașilor curat conturate în praful așternut.