vineri, 18 august 2017

Viena - amenda pentru parcare




Cum sa (nu) faci plata unei amenzi pentru parcare în Viena.
1. E util să nu te bazezi pe localnicul cunoscător care îți indică un loc bun de parcare. Ignoră la fel ca la minunata indicație a pasagerului "Liber dreapta" și uită-te singur unde lași mașina.
2. Plata se poate face la orice oficiu poștal, dar pe lângă cei 36 de euro vei mai plăti un comision de 5,5 euro.
3. Dacă nu vrei să plătești comisionul la poștă mergi la bancă.
- dacă e o bancă mai micuță clădire format de container cu geamuri mari de sticlă nu trebuie să te agiți la ușă ca să declanșezi senzorul pentru uși glisante: e util să introduci orice card in fanta specială de la îndemână de la intrare și se deschide.
- dacă intri și constați că nu e nici un angajat ci doar automate bancare să știi că acestea nu pot face operațiunile de plată a amenzii. Cel puțin automatele ERSTE Bank nu au rezolvat chestiunea cu cardul meu BCR
- dacă incerci să intri pe site-ul trecut pe amendă și dorești să faci o plată online vei putea citi doar generoase informații turistice, fără legătură cu amenda
- dacă te grăbești să te intorci de la activitățile tale de concediu până la ora 17 (cand crezi că se închide banca unde sunt și angajați), eroare: programul agenției cu publicul este 9 - 15.
- Dacă te întorci în ziua următoare vei putea primi de la angajata amabilă de la ghișeu informația că plata cu cash se face cu un comision de 5,5 euro, așa ca să te simți minunat și în ultima zi de concediu.
Love Austria!

vineri, 4 august 2017

Dunkirk (2017)



Autorii lui Inception - v. comentariu și Interstellar - v. comentariu,  Christopher Nolan (regizor) și Hans Zimmer (muzica) lansează un nou film: Dunkirk.

Considerată de strategi ca una dintre marile erori militare (și enigme în același timp), faptul că  germanii au oprit măcelul atunci când i-au inconjurat la Dunkerque pe aliații aflați în retragere devine pretextul acestui film.

In film inamicul nu are chip, lupta se dă în aer, pe plajă sau în (sub) apă cu o forță a întunericului pe care o poți înfrunta doar cu o armă: încăpățânarea. Eroii au împotrivă toate argumentele raționale (nu au arme - bătrânul cu barca, nu mai au combustibil - pilotul de avion)  însă continuă ce au început, în cazul de față salvarea celor de dincolo de Canalul Mânecii.

Construit frumos pe trei timeline-uri, mi-a plăcut.

miercuri, 17 mai 2017

despre Maestrul și Margareta



Pentru ca un roman scris în Rusia sovietică a anilor 30 să devină capodoperă a literaturii universale este nevoie de o îmbinare de resurse extreme și de o forță artistică de neoprit. Bulgakov reușește.
Firele principale ale poveștii sunt:
- viața literară moscovită, cu oameni de litere (scriitori, redactori, ...) care sunt supuși atât constrângerilor regimului timpului dar și propriilor dorințe de parvenire și de trai cotidian  mai confortabil (mese bune și ieftine la restaurant, sejururi la stațiuni - acele semne de distincție din timpul regimului comunist)
- discuțiile dintre Pilat din Pont și Isus, uciderea pe cruce, dar și moartea lui Iuda comandată de Pilat
-  călătoria ”de plăcere” a lui Satana prin Moscova, însoțit de o ceată de personaje extrem de ciudate și pitorești. Apariția acestora este de fapt o umplere a spațiului vid creat de  împingerea sacrului spre neant. Romanul chiar începe cu discuția dintre doi scriitori despre punerea în text a nerecunoașterii existenței lui Isus. Desacralizare plus alcool, cheia succesului comunismului sovietic.
- povestea de dragoste între Maestru și Margareta, cu preluarea temei faustiene a vânzării sufletului către diavol, aici pentru salvarea iubitului.

Romanul crește încet și constant, coloana de susținere mi se pare a fi story-ul lui Pilat, care își ispășește mii de ani regretul condamnării lui Isus: mesajul cărții, la fel ca în Procesul lui Kafka este că lașitatea este cel mai mare păcat.

Un roman fabulos, de (re)citit.
Există o punere pe ecran de calitate, chiar cu subtitrare în română, într-un mini serial cu 10 episoade, din 2005,

*Autor imagine Serghei Alimov credit http://www.masterandmargarita.eu/en/index.html

luni, 25 iulie 2016

primavara din interior

"Una hirundo non facit ver", spuneau latinii.
Ba da, cu o rândunica se face, totuși, primăvara.
În fiecare an aștept re-vederea primei rândunici ca pe un declic al trecerii la o alta stare. Țin minte fiecare randunica de ani de zile: una între case, la țară, alta de pe cheiul Dâmboviței, multe în fața ferestrei dormitorului.

”Fericirea adevarată e totdeauna o clipă”, spunea Rebreanu.
Dar acel moment când în piept cresc cu furie, pentru că nu au destul loc într- un singur corp, toate șuvoaiele unui moment de fericire, poate fi, la fel, un pas de la iarnă spre primăvara din interior.

vineri, 24 iunie 2016

vidanjorii srl

  Știți, prin lege fermele de animale și abatoarele se construiesc la mai mult de 10 km de oraș, ca să nu deranjeze cu mirosurile.
  Așa că am ajuns să fiu navetist la 10 km de casă, cu jobul la un abator, vecin cu două crescătorii de porci.
  Spre deosebire de abatorul care are stație de epurare - fonduri europene - reguli europene,  fermele de porci au păstrat tradiția de a împrăștia dejecțiile la întâmplare, pe câmp. Da, o cisternă de câteva tone deversează cam la două  săptămâni pe câmp. Când o fac pute de te leșină, nu puteți să vă imaginați.
  Întreb prin jur și mi se răspunde: au autorizație, tot, de la mediu, de la dsv, nu ai ce să le faci.
  Trimit mailuri la primăria localității de care aparțin terenurile: nici un răspuns.
  Nimeni nu  poate să facă nimic și toți suntem nemulțumiți.

Dar iată că într-o zi însorită reușesc să îi filmez când trec, când deversează pe câmp, pozez și tractor și șofer. Le pun pe DVD și-i vizitez a doua zi pe cei de la o televiziune locală care mi se părea mai deschisă la problemele comunității.
 Le vedem, sunt invitat și dau și un scurt interviu, ("Dom'le, nu am venit să dau interviu, nici nu m-am bărbierit dimineață..." - "Haideți, că se vede bine, contează să vă spuneți părerea, că vă dăm deseară la știri...").
  Reporterul îl sună foarte ca între prieteni pe șeful DSV, și află că e legal să împrăștie mizeria pe câmp că e considerată îngrășământ, dar faptul că era, chiar cu o zi înainte, declarată alertă de pestă porcină nu știu cum l-a comentat.

Cum s-a terminat?
 La știri eu nu am mai apărut deloc, dar nici vidanja nu a mai adus aromele pe câmpul de la fereastră. A trecut mai mult de o lună de atunci și mai vedem tractorul cum trece și duce să împrăștie pe câmpul din cealaltă parte a comunei.

-no comment-

sâmbătă, 28 mai 2016

oameni care credibilizează profesii

În urmă cu vreo doi ani și jumătate spuneam că începem să vedem oameni: Eugen David, Moise Guran, Dan Puric.
Eram ca niște organisme ținute în întuneric multă vreme, cărora li se atrofiaseră mușchi și simțuri, dar care începeau să vadă niște siluete.
Mai nou, tot prin oameni, începem să vizualizăm chiar mai mult: categorii de oameni credibilizate prin cîțiva reprezentanți.
Breasla polițiștilor prin Marian Godină.
Jurnaliștii prin Cătălin Tolontan.

Din acest nou Hall of Fame nu poate lipsi Vlad. Vlad Voiculescu.

La fel ca și atunci,
Doamne-ajută!


duminică, 22 mai 2016

tren de plăcere - versiune personală 2016 -

Sâmbătă seara la mall.
 Cumpărături făcute, mâncare și siesta, toate lucrurile păreau că merg perfect. O stare plăcută de toropeală învinsă cu greu de dorința de a merge mai repede acasă.
Afi.
Plătesc parcarea subterană, iau tichetul - hai afară.
 Coadă de câteva mașini la bariera de ieșire, la cea din fața mea nu se ridică bariera. Blondă cu Mercedes. Dăm toți în spate, iese și tipa, dau ocol și mă așez din nou la coadă.
 Coadă, se repetă figura - la mașina din fața mea nu se ridică bariera. Calm, dăm toți din nou în spate, ocol, mă așez din nou la coadă.
Ajung la barieră, bag tichetul: REJECT! bariera nu se ridică.
Fuck! am intrat în rândul pițipoancelor.
Fac semne celor din spate de la coadă că nu merge bariera, calm - se dă coada în spate, ies, parchez puțin mai departe și mă duc ca pieton să văd cum se bagă tichetul în fantă. Toți îl băgau cum trebuie, cum știam și eu, și ieșeau.
Hai înapoi la automatul de plată, TICHET INVALID!
Las mașina la ușile de acces la parcare, să rezolv cu vreun angajat, ceva. Familia și cheile rămân: "Mutați voi mașina dacă e nevoie," le zic.
Back in mall, întreb, "înainte pe stânga", merg, "a, în capăt unde scrie INFO", ajung.
Birou semicircular, un tânăr care îmi spune că bariera s-a ridicat dar nu am văzut eu, trecem peste, îi las tichetul și îmi zice să ies că îmi ridică el bariera. OK, ies, mă plictisisem, ajung la ieșire : ȘOC! nu am nimerit ușa unde era mașina, habar nu aveam de vreun reper unde să mă întorc.
Telefonul era în mașină, am rămas înțepenit în mijlocul parcării.
- Ați pierdut ceva? mă întreabă un angajat care aduna cărucioare, sau aduna cei 50de bani de la cărucioarele abandonate.
- DA, MAȘINA.
- Păi unde ați lăsat-o, că vă duc eu.
- Păi nu știu.
- Ai un telefon? dă-mi, te rog, să sun să întreb soția.
- Da,
sun pe numărul meu de cîteva ori, țîr țîr până zice ca abonatul nu răspunde.
sun pe numărul soției o dată, la fel(aici greșisem o cifră, dar nici nu a dat greseală sau abonat inexistent ci doar țîr-țîr-abonatul nu răspunde.)
Fuck!
Îi dădusem omului 10 lei: - Hai că vă duc la toate intrările. Ok,
Mergem, îi explic cam cum arată ieșirea unde era parcată mașina, fără nici un rezultat.
Omul îmi repeta, "Dar să nu fie la zero" apoi când îl întreb ce înseamnă asta, îmi zice că sunt trei etaje de parcare.
M-am trezit complet din orice toropeală.
- Hai să încercăm la zero!, zic.
Mergem , căutăm și acolo, DRACI! nici o mașină.
Mai urcăm și la celălalt etaj, cu liftul, dar aici era totul colorat în galben, i-am zis ca sigur nu e aici, coborâm din nou la -1, mai ne învârtim, mai mă sun, îi zic să mă lase că mă duc iar la cel de la INFO, să ne uităm pe camere să văd unde am lăsat mașina.
Mersi, sănătate, 10 lei, pa - la revedere.
Când să întru din nou în mall, am nimerit exact unde era mașina.
WOW, ce norocos sunt azi:).
- MĂI, de ce nu ați răspuns la telefon?
- Era număr necunoscut și dacă vroiai să răspunzi trebuia să iei telefonul la tine.
Wondeful ,
Ies, la barieră apăs pe interfon, sună- sună, îmi răspunde o tipă: "Am vorbit cu colegul dv dela Info să îmi ridice bariera", îmi ridică bariera, totul e perfect, minunat, am reușit să ies din parcare.