luni, 25 iulie 2016

primavara din interior

"Una hirundo non facit ver", spuneau latinii.
Ba da, cu o rândunica se face, totuși, primăvara.
În fiecare an aștept re-vederea primei rândunici ca pe un declic al trecerii la o alta stare. Țin minte fiecare randunica de ani de zile: una între case, la țară, alta de pe cheiul Dâmboviței, multe în fața ferestrei dormitorului.

”Fericirea adevarată e totdeauna o clipă”, spunea Rebreanu.
Dar acel moment când în piept cresc cu furie, pentru că nu au destul loc într- un singur corp, toate șuvoaiele unui moment de fericire, poate fi, la fel, un pas de la iarnă spre primăvara din interior.

vineri, 24 iunie 2016

vidanjorii srl

  Știți, prin lege fermele de animale și abatoarele se construiesc la mai mult de 10 km de oraș, ca să nu deranjeze cu mirosurile. Dacă nu știați acum o știți.
  Așa că am ajuns să fiu navetist la 10 km de casă, cu jobul la un abator, vecin cu două crescătorii de porci.
  Spre deosebire de abatorul care are stație de epurare - fonduri europene - reguli europene,  fermele de porci au păstrat tradiția de a împrăștia dejecțiile la întâmplare, pe câmp. Da, o cisternă de câteva tone deversează cam la două  săptămâni pe câmp. Când o fac pute de te leșină, nu puteți să vă imaginați.
  Întreb prin jur și mi se răspunde: au autorizație, tot, de la mediu, de la dsv, nu ai ce să le faci.
  Trimit mailuri la primăria localității de care aparțin terenurile: nici un răspuns.
  Nimeni nu  poate să facă nimic și toți suntem nemulțumiți de arome.

Dar iată că într-o zi însorită reușesc să îi filmez când trec, când deversează pe câmp, pozez și tractor și șofer. Le pun pe DVD și-i vizitez a doua zi pe cei de la Campus TV, televiziunea locală care mi se părea cea mai deschisă la probleme ale comunității.
 Le vedem, sunt invitat și dau și un scurt interviu, ("Dom'le, nu am venit să dau interviu, nici nu m-am bărbierit dimineață..." - "Haideți, că se vede bine, contează să vă spuneți părerea, că vă dăm deseară la știri...").
  Reporterul îl sună foarte ca între prieteni pe șeful DSV, și află că e legal să împrăștie căcatul pe câmp că e considerat îngrășământ, dar faptul că era, chiar cu o zi înainte, declarată alertă de pestă porcină nu știu cum l-a comentat.

Cum s-a terminat?
 La știri eu nu am mai apărut deloc, dar nici vidanja nu a mai adus mizeria pe câmpul de la fereastră. A trecut mai mult de o lună de atunci și mai vedem tractorul cum a trece și duce să împrăștie pe câmpul din cealaltă parte a comunei.

of, of, of, ce de căcăcioși,

 

sâmbătă, 28 mai 2016

oameni care credibilizează profesii

În urmă cu vreo doi ani și jumătate spuneam că începem să vedem oameni: Eugen David, Moise Guran, Dan Puric.
Eram ca niște organisme ținute în întuneric multă vreme, cărora li se atrofiaseră mușchi și simțuri, dar care începeau să vadă niște siluete.
Mai nou, tot prin oameni, începem să vizualizăm chiar mai mult: categorii de oameni credibilizate prin cîțiva reprezentanți.
Breasla polițiștilor prin Marian Godină.
Jurnaliștii prin Cătălin Tolontan.

Din acest nou Hall of Fame nu poate lipsi Vlad. Vlad Voiculescu.

La fel ca și atunci,
Doamne-ajută!


duminică, 22 mai 2016

tren de plăcere - versiune personală 2016 -

Sâmbătă seara la mall.
 Cumpărături făcute, mâncare și siesta, toate lucrurile păreau că merg perfect. O stare plăcută de toropeală învinsă cu greu de dorința de a merge mai repede acasă.
Afi.
Plătesc parcarea subterană, iau tichetul - hai afară.
 Coadă de câteva mașini la bariera de ieșire, la cea din fața mea nu se ridică bariera. Blondă cu Mercedes. Dăm toți în spate, iese și tipa, dau ocol și mă așez din nou la coadă.
 Coadă, se repetă figura - la mașina din fața mea nu se ridică bariera. Calm, dăm toți din nou în spate, ocol, mă așez din nou la coadă.
Ajung la barieră, bag tichetul: REJECT! bariera nu se ridică.
Fuck! am intrat în rândul pițipoancelor.
Fac semne celor din spate de la coadă că nu merge bariera, calm - se dă coada în spate, ies, parchez puțin mai departe și mă duc ca pieton să văd cum se bagă tichetul în fantă. Toți îl băgau cum trebuie, cum știam și eu, și ieșeau.
Hai înapoi la automatul de plată, TICHET INVALID!
Las mașina la ușile de acces la parcare, să rezolv cu vreun angajat, ceva. Familia și cheile rămân: "Mutați voi mașina dacă e nevoie," le zic.
Back in mall, întreb, "înainte pe stânga", merg, "a, în capăt unde scrie INFO", ajung.
Birou semicircular, un tânăr care îmi spune că bariera s-a ridicat dar nu am văzut eu, trecem peste, îi las tichetul și îmi zice să ies că îmi ridică el bariera. OK, ies, mă plictisisem, ajung la ieșire : ȘOC! nu am nimerit ușa unde era mașina, habar nu aveam de vreun reper unde să mă întorc.
Telefonul era în mașină, am rămas înțepenit în mijlocul parcării.
- Ați pierdut ceva? mă întreabă un angajat care aduna cărucioare, sau aduna cei 50de bani de la cărucioarele abandonate.
- DA, MAȘINA.
- Păi unde ați lăsat-o, că vă duc eu.
- Păi nu știu.
- Ai un telefon? dă-mi, te rog, să sun să întreb soția.
- Da,
sun pe numărul meu de cîteva ori, țîr țîr până zice ca abonatul nu răspunde.
sun pe numărul soției o dată, la fel(aici greșisem o cifră, dar nici nu a dat greseală sau abonat inexistent ci doar țîr-țîr-abonatul nu răspunde.)
Fuck!
Îi dădusem omului 10 lei: - Hai că vă duc la toate intrările. Ok,
Mergem, îi explic cam cum arată ieșirea unde era parcată mașina, fără nici un rezultat.
Omul îmi repeta, "Dar să nu fie la zero" apoi când îl întreb ce înseamnă asta, îmi zice că sunt trei etaje de parcare.
M-am trezit complet din orice toropeală.
- Hai să încercăm la zero!, zic.
Mergem , căutăm și acolo, DRACI! nici o mașină.
Mai urcăm și la celălalt etaj, cu liftul, dar aici era totul colorat în galben, i-am zis ca sigur nu e aici, coborâm din nou la -1, mai ne învârtim, mai mă sun, îi zic să mă lase că mă duc iar la cel de la INFO, să ne uităm pe camere să văd unde am lăsat mașina.
Mersi, sănătate, 10 lei, pa - la revedere.
Când să întru din nou în mall, am nimerit exact unde era mașina.
WOW, ce norocos sunt azi:).
- MĂI, de ce nu ați răspuns la telefon?
- Era număr necunoscut și dacă vroiai să răspunzi trebuia să iei telefonul la tine.
Wondeful ,
Ies, la barieră apăs pe interfon, sună- sună, îmi răspunde o tipă: "Am vorbit cu colegul dv dela Info să îmi ridice bariera", îmi ridică bariera, totul e perfect, minunat, am reușit să ies din parcare.


luni, 16 mai 2016

scobitoarea - tradiții românești -

Un how to al scobitorii, manual de utilizare la țară ar putea conține:

 - este un instrument la fel de util ca și telecomanda și poate fi găsit în unele gospodării la îndemână pentru privitul la televizor, înfipte în pernuța decorativă aflată deasupra capului, împrună cu agrafele și acele de siguranță.
- este refolosibilă, doar ruperea conduce, într-un final la aruncarea la gunoi
 - varianta eco se poate obține după gustul fiecăruia, dintr-o mătură: poți alege lungimea, grosimea și aroma prafului adunat anterior,
 - varianta nou apărută de plastic este mult mai rezistentă, poate ține chiar mai multe luni, nu mai vorbim de improvementul general al aspectului: trident, săbiuță sau chiar cruciuliță
- locul lor e, tradițional, în solniță, uneori puse vertical la mijloc împreună cu un ardei iute mîncat pe jumătate.
    notă: am avut nefericita ocazie de găsi la masă atât puse vertical, cât și alăturate de sare, în poziție orizontală. La o pomana porcului am simțit, mult prea târziu, gustul de scobitoare refolosită: luasem dintre cele orizontale, puțin folosite.

 Ața dentară apare în tradiția românească doar în momentele finale ale unui dinte, când acesta se leagă, se (ex)trage cu putere și se aruncă pe spate, peste casă împreună cu incantația: "Na cioară un dinte de fier și dă-mi un dinte de oțel". O gură cu mulți dinți de metal presupunând realizarea acestei minunate dorințe.

 În imagine avem o frumoasă idee de aperitiv cu măslină și cubuleț de cașcaval de post înfipte în viu coloratele scobitori de plastic:

luni, 22 februarie 2016

titanii

cred că muzica clasică stă pe umerii a trei titani: Bach, Mozart și Beethoven.
La fel cum culorile se pot compune din cele trei culori de bază (rgb) aceste substanțe fundamentale și elementare Bach - pământul, Mozart - aerul și Beethoven - focul pot compune tot universul muzicii.
Nu-îmi rămâne decât să-mi recomand, ca-n reclame, ”pentru sănătatea dumneavoastră consumați minim 30 de minute în fiecare zi”,
am zis :)

(imagine Duomo - Milano)


joi, 4 februarie 2016

Micul Prinț (2015)

Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii.  (Micul Prinț)



    Iar noi să punem stelele la locul lor, să nu uităm cât de frumoase sunt!
Filmul lui Mark Osborne duce mai departe cartea lui Saint-Exupery, cu dragoste și adorație. Am trăit acel moment când s-a terminat filmul, spectatorii se ridică și încep să iasă din sală, rămâi pe fotoliu și sorbi tot, până la ultima picătură citind actorii, realizatorii, machiaj, muzică, filmări și mulțumiri.
Pe coloană sonoră Hans Zimmer and Cecile, în ultimul cadru al filmului, apare :


a film by Mark Osborne
dedicated to the love of my life Kimb, who gave me her copy of the book so many years ago, 
to Riley our very own Little Prince, and to Maddie for being my muse and inspiration.
this film wouldn't exist without all of you

Oameni ca niște flori și flori cu suflet ca oamenii într-un film de excepție.