vineri, 17 mai 2013

CRUCEA MANAFULUI, un monument care se încăpăţânează să existe

La vreo 35 de km de Buzău, pe dealurile cu vii dintre Săhăteni şi Năieni se află CRUCEA MANAFULUI.

Un monument considerat ultimul megalit din România, ridicat în 1846, abandonat astăzi şi înconjurat de buruieni aşteaptă să fie redescoperit şi apreciat.

Pe lângă imaginea spectaculoasă care apare neaşteptat pe un drum de pământ mi se pare şi mai minunată povestea legată de acest monument. Crucea lui Ioniţă Cârjan, cum i se mai spune, a fost ridicată în 1846 pe pământul preotului Costache Dinu Cârjan. Se povesteşte că fiica preotului Costache s-a căsătorit cu un negustor turc, în 1844. Manaf Selim, negustor de suveniruri din Anatolia, se îmbolnăvise de friguri şi s-a despărţit de caravana cu care călătorea fiind găzduit pentru un timp în satul Greceanca, la o rudă a preotului Costache. Fiind toamnă târziu e nevoit să rămână până în primăvară. O va cunoaşte pe Maria, care îi va schimba viaţa şi religia. Se îndrăgostesc şi turcul se botează creştin, renunţă şi la negustorie stabilindu-se aici. Va deschide un han, Hanul Manafului, ale cărui ziduri ar fi rezistat până prin anii 1980. La botez primeşte numele Gheorghe, iar crucea, fără baldachin, este ridicată de preotul Costache, căruia i-au trebuit câţiva ani până să accepte această căsătorie. Celor doi tineri le moare primul copil, iar în memoria acestei fetiţe Gheorghe Manaf împodobeşte crucea cu un baldachin, tot din piatră, cu motive orientale, aşa cum apar pe monumentele funerare turceşti. O impresionantă încrustare în piatră a imaginii Sfântului Gheorghe ornată cu motive vegetale islamice.

Inscripţionarea e cu caractere chirilice, lizibile încă.

„Această cruce s-au ridicat în zilele înălţatulu(i) nostru Domn Gheorghe Dimitrie Bibescu v(oe)v(od) 1846” -faţă
„De robu(l) lui D(u)mnezeu Ioanu Postelnicu(l) sinu popa Costache Dinu Cârjan ot satu Viespeşti” -stânga
"Cu fi(i) me(i): Nicolae, Ioana, Mafteiu, ereu(7 Gheorghe. Morţi: Costandin er(eu), Maria presbitera, Costandin, Dimitrie, Nicolae, Danciu, Dobra"-dreapta
Icoanele cu Sfânta Treime, Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfinţii Îngeri.

pe vremuri arata asa:

ASTAZI,

multumiri http://www.muntesiflori.ro/stanciu-mihai/

miercuri, 15 mai 2013

femeia ca accesoriu

Zilele Buzăului sunt acele evenimente desfăşurate în piaţa centrală, în faţa Palatului Comunal, cu invitaţi anonimi amestecaţi cu câteva nume "grele" ale şoubizului: Pepe, FUego, sau formaţia Nemuritorii.

Sub corturile cu "Timişoreana" stau înghesuiţi consumatorii de spectacol, cu cartonul de mici semifăcuţi şi muştar într-o mână şi cu berea la pahar de plastic în alta. În amestecul de miros de fum, transiraţie şi parfum ieftin dat cu kilu, toată lumea se simte bine, gradul de satisfacţie fiind invers proporţional cu apropierea de scenă: entuziaştii sunt la picioarele artiştilor, cârcotaşii la mare distanţă, uşor nemulţumiţi de volumul din boxe.

Din cine ştie ce galerie de bordei cu BMW la poartă mi-a fost să văd o haită de borâturi: negri, cu burţi pe care stăteau intinse la maxim tricouri mulate albe, tunşi scurt şi cu pielea de pe ceafă încreţită. Surpriză amestecului era prezenţa cu ei a unei făpturi de sex opus creată parcă de mâna unui artist: albă, suplă, înaltă, silicon discret în buze şi piept, tristă faţă de veselia gâlgâită a celorlalţi. Părea un animal furat, purtat de nas cu un lanţ si un belciug de aur.

luni, 6 mai 2013

La lilieci, de Marin Sorescu

Încep să văd, încet - încet, dincolo de perdelele de fum.

Un tablou al satului românesc mi se dezvăluie citind "La lilieci" de Marin Sorescu.

Prima impresie a fost de peisaj înjosit voit, precum creaţiile lui Zaharia Stancu. Însă cu cât înaintam în carte autorul îmi devenea din ce în ce mai cunoscut parcă dinainte, spusele lui mai apropiate şi familiare, suspiciunea pentru reaua credinţă doar o părere.

Cartea întră în salba pe care aş numi-o de monumente ale fiinţei noastre, de stâlpi de rezistenţă la trecerea timpului şi coroziunilor culturale de toate felurile. Marin Sorescu vine lângă Mateiu Caragiale cu "Craii..." , lângă Fănuş Neagu cu "Îngerul...", lângă Vasile Voiculescu şi "Zahei..." şi lângă îngerul Labiş - în orchestra legată de un destin comun numit Eminescu.

Iar partea cea mai interesantă şi neaşteptată e că toate aceastea-mi oferă încredere pentru ce va să fie,