sâmbătă, 28 mai 2016

oameni care credibilizează profesii

În urmă cu vreo doi ani și jumătate spuneam că începem să vedem oameni: Eugen David, Moise Guran, Dan Puric.
Eram ca niște organisme ținute în întuneric multă vreme, cărora li se atrofiaseră mușchi și simțuri, dar care începeau să vadă niște siluete.
Mai nou, tot prin oameni, începem să vizualizăm chiar mai mult: categorii de oameni credibilizate prin cîțiva reprezentanți.
Breasla polițiștilor prin Marian Godină.
Jurnaliștii prin Cătălin Tolontan.

Din acest nou Hall of Fame nu poate lipsi Vlad. Vlad Voiculescu.

La fel ca și atunci,
Doamne-ajută!


duminică, 22 mai 2016

tren de plăcere - versiune personală 2016 -

Sâmbătă seara la mall.
 Cumpărături făcute, mâncare și siesta, toate lucrurile păreau că merg perfect. O stare plăcută de toropeală învinsă cu greu de dorința de a merge mai repede acasă.
Afi.
Plătesc parcarea subterană, iau tichetul - hai afară.
 Coadă de câteva mașini la bariera de ieșire, la cea din fața mea nu se ridică bariera. Blondă cu Mercedes. Dăm toți în spate, iese și tipa, dau ocol și mă așez din nou la coadă.
 Coadă, se repetă figura - la mașina din fața mea nu se ridică bariera. Calm, dăm toți din nou în spate, ocol, mă așez din nou la coadă.
Ajung la barieră, bag tichetul: REJECT! bariera nu se ridică.
Fuck! am intrat în rândul pițipoancelor.
Fac semne celor din spate de la coadă că nu merge bariera, calm - se dă coada în spate, ies, parchez puțin mai departe și mă duc ca pieton să văd cum se bagă tichetul în fantă. Toți îl băgau cum trebuie, cum știam și eu, și ieșeau.
Hai înapoi la automatul de plată, TICHET INVALID!
Las mașina la ușile de acces la parcare, să rezolv cu vreun angajat, ceva. Familia și cheile rămân: "Mutați voi mașina dacă e nevoie," le zic.
Back in mall, întreb, "înainte pe stânga", merg, "a, în capăt unde scrie INFO", ajung.
Birou semicircular, un tânăr care îmi spune că bariera s-a ridicat dar nu am văzut eu, trecem peste, îi las tichetul și îmi zice să ies că îmi ridică el bariera. OK, ies, mă plictisisem, ajung la ieșire : ȘOC! nu am nimerit ușa unde era mașina, habar nu aveam de vreun reper unde să mă întorc.
Telefonul era în mașină, am rămas înțepenit în mijlocul parcării.
- Ați pierdut ceva? mă întreabă un angajat care aduna cărucioare, sau aduna cei 50de bani de la cărucioarele abandonate.
- DA, MAȘINA.
- Păi unde ați lăsat-o, că vă duc eu.
- Păi nu știu.
- Ai un telefon? dă-mi, te rog, să sun să întreb soția.
- Da,
sun pe numărul meu de cîteva ori, țîr țîr până zice ca abonatul nu răspunde.
sun pe numărul soției o dată, la fel(aici greșisem o cifră, dar nici nu a dat greseală sau abonat inexistent ci doar țîr-țîr-abonatul nu răspunde.)
Fuck!
Îi dădusem omului 10 lei: - Hai că vă duc la toate intrările. Ok,
Mergem, îi explic cam cum arată ieșirea unde era parcată mașina, fără nici un rezultat.
Omul îmi repeta, "Dar să nu fie la zero" apoi când îl întreb ce înseamnă asta, îmi zice că sunt trei etaje de parcare.
M-am trezit complet din orice toropeală.
- Hai să încercăm la zero!, zic.
Mergem , căutăm și acolo, DRACI! nici o mașină.
Mai urcăm și la celălalt etaj, cu liftul, dar aici era totul colorat în galben, i-am zis ca sigur nu e aici, coborâm din nou la -1, mai ne învârtim, mai mă sun, îi zic să mă lase că mă duc iar la cel de la INFO, să ne uităm pe camere să văd unde am lăsat mașina.
Mersi, sănătate, 10 lei, pa - la revedere.
Când să întru din nou în mall, am nimerit exact unde era mașina.
WOW, ce norocos sunt azi:).
- MĂI, de ce nu ați răspuns la telefon?
- Era număr necunoscut și dacă vroiai să răspunzi trebuia să iei telefonul la tine.
Wondeful ,
Ies, la barieră apăs pe interfon, sună- sună, îmi răspunde o tipă: "Am vorbit cu colegul dv dela Info să îmi ridice bariera", îmi ridică bariera, totul e perfect, minunat, am reușit să ies din parcare.


luni, 16 mai 2016

scobitoarea - tradiții românești -

Un how to al scobitorii, manual de utilizare la țară ar putea conține:

 - este un instrument la fel de util ca și telecomanda și poate fi găsit în unele gospodării la îndemână pentru privitul la televizor, înfipte în pernuța decorativă aflată deasupra capului, împrună cu agrafele și acele de siguranță.
- este refolosibilă, doar ruperea conduce, într-un final la aruncarea la gunoi
 - varianta eco se poate obține după gustul fiecăruia, dintr-o mătură: poți alege lungimea, grosimea și aroma prafului adunat anterior,
 - varianta nou apărută de plastic este mult mai rezistentă, poate ține chiar mai multe luni, nu mai vorbim de improvementul general al aspectului: trident, săbiuță sau chiar cruciuliță
- locul lor e, tradițional, în solniță, uneori puse vertical la mijloc împreună cu un ardei iute mîncat pe jumătate.
    notă: am avut nefericita ocazie de găsi la masă atât puse vertical, cât și alăturate de sare, în poziție orizontală. La o pomana porcului am simțit, mult prea târziu, gustul de scobitoare refolosită: luasem dintre cele orizontale, puțin folosite.

 Ața dentară apare în tradiția românească doar în momentele finale ale unui dinte, când acesta se leagă, se (ex)trage cu putere și se aruncă pe spate, peste casă împreună cu incantația: "Na cioară un dinte de fier și dă-mi un dinte de oțel". O gură cu mulți dinți de metal presupunând realizarea acestei minunate dorințe.

 În imagine avem o frumoasă idee de aperitiv cu măslină și cubuleț de cașcaval de post înfipte în viu coloratele scobitori de plastic: