miercuri, 23 decembrie 2015

noul Star Wars

Într-o zi îmi intră pe ușa biroului un tip îmbrăcat în costum, cravată, pantofi impecabili, reprezentantul unei firme cu care colaborăm. Tipul complet ras în cap avea ceva hidos, însă nu mi-am dat seama ce decât după ce a plecat: își răsese sprâncenele.
Aceeași senzație de neplăcut fără să știu de ce am avut-o la noul episod Star Wars  the Force Awakens, pînă azi când mi-am dat seama ce n-are: lipsește Yoda.
Simbolul înțelepciunii a fost scos, iar filmul are doar imagini. Când eram copil îmi plăcea să citesc cărți care mai aveau și poze. Filmul de azi e o carte numai cu poze, fără scris, pe care suntem invitați să o colorăm cu amintirile plăcute din episoadele anterioare.
Cunoscătorii pot merge să-l vadă, pentru ceilalți e doar un film obișnuit cu un colosal instrument de publicitate pe umeri,


miercuri, 16 decembrie 2015

De Crăciun fii mai bun!

fii mai bun , TU! că dacă tu devii mai bun în tot ce faci atunci toți vor avea de câștigat.

“Doubt--because doubt is not a sin, it is a sign of your intelligence. You are not responsible to any nation, to any church, to any God. You are responsible only for one thing, and that is self knowledge. And the miracle is, if you can fulfill this responsibility, you will be able to fulfill many other responsibilities without any effort. The moment you come to your own being, a revolution happens in your vision. Your whole outlook about life goes through a radical change. You start feeling new responsibilities--not as some thing to be done, not as a duty to be fulfilled, but as a joy to do.”


― OshoThe Book of Understanding: Creating Your Own Path to Freedom

luni, 14 decembrie 2015

Amadeus (1984)

Un film care a avut mare succes în epocă, nominalizări și câștiguri nenumărate de Oscaruri.
Așteptări, desigur, foarte mari înainte de vizionare.
Dezamăgire, pentru mine - tot așa.

Trecând peste inadvertențele biografice (unii comentatori zic că singura legătură a filmului cu compozitorul este doar muzica) să încerc să dau credit regizorului, prin ochii artistului lumea poate fi deformată.
Dar ce se vede prin ochii regizorului: un compozitor frustrat - Salieri, încearcă cu toată pasiunea să-l distrugă pe Mozart. Îi înțelege valoarea compozițiilor dar îl roade invidia și ura. Un păianjen hidos care urmărește tot filmul un fluture cam zurliu. Totul pus pe muzică de Mozart. Oscar pentru muzică. Oscar pentru păianjen. Oscar pentru costume, imagine, regie. A, și nu în ultimul rând Oscar pentru scenariu, tot delirul fiind foarte apreciat, deși mie mi se pare că avem fracturi de logică severe în construcție.
S-o fi încercat un alibi rușinii naționale a Austriei că pe acest titan l-au aruncat la moarte la groapa comună, osemintele pierzându-i-se? Și toată această pată pe obraz s-o punem noi, naivii, pe seama lui Salieri?

Îmi aduc aduc aminte că eram la Salzburg și într-un magazin de dulciuri unde toate produsele erau marca Mozart i-am zis vânzătoarei că am impresia că acesta a fost un mare fabricant de ciocolată, nu de muzică.
Aceasta a răspuns că sigur, dacă Mozart ar fi aici i-ar fi plăcut și lui toate acele bunătăți. Nu i-am mai zis:
- Mă lași?



Gunman (2015) , un film placut cu Sean Penn

Sean Penn îmi face impresia de actor care a făcut numai filme bune. Gunman e un film recent (2015) cu o pereche de actori principali atrăgători (el - Sean Penn - cu un corp bine lucrat la sală, ea - Jasmine Trinca - foarte senzuală și pe gustul meu de madamă, recunosc). Numele ei sună destul de românesc, e născută la Roma, în fine.
Rezumat:
Undeva în Congo oamenii se ocupă cu exploatarea de resurse naturale, ajutor umanitar și, ca foști membri din trupe speciale, mai fac și nenorociri (asasinat politic la comanda).
Ei bine, după mulți ani, când lucrurile păreau a se calma sub un strat gros de praf și de uitare, se pare că cineva încearcă să șteargă cu totul urmele acelui asasinat prin eliminarea fizică a celor din trupa de comando. Din Congo în Londra și Barcelona, urmăriri, bătăi și împușcături care ajung într-un final să conducă la dezlegarea misterului, cam ca într-un film cu Scooby-Doo, dacă vă mai amintiți.
Multinaționalele conduse de oameni fără nici un scrupul sunt  prezentate ca responsabile de dezastrul din acel continent nefericit și nu numai. Asta a contat mult pentru mine așa că filmul a trecut testul,
Vă invit să-l vedeți.


Brave new world, de Aldous Huxley

  O carte bine construită, cu un final corect. Rar review-urilor primite înainte de citirea unei cărți mi se confirmă, aici am avut bucuria ca acestea să se susțină.
  Un mix de univers distopic, ca în 1984, societate îndrumată în genul The Wall, cu oameni care rămân în afara "binefacerilor" societății perfecte, la fel ca în Fahrenheit 451.
     Cartea a apărut în 1932, puterea imaginației autorului e cu atât mai remarcabilă.
    Impresia creată a fost de oameni transformați în plante de laborator, societatea fiind adusă la forma de gard viu, care pare a fi închisă între pereți strălucitori de inox.
Accidentele (pentru cineva care reușește să iasă sau altcineva care este acceptat să intre înapoi) sunt fatale.

 Mi-a plăcut !
 (citită într-o după amiază).





luni, 30 noiembrie 2015

panou cu dive

Aseară am urmărit un spectacol insuportabil de frumos, Angela Gheorghiu la Ateneu.
Rostul comemorării #colectiv a fost umbrit de apariția "divei" Andreea Marin, cu inutilele ei explicații pe înțelesul tuturor ale suferinței. Dar scopul caritabil scuză mijloacele.

Iar artiste ca Angela Gheorghiu primesc rol de divă fără să-l fi cerut, de la Dumnezeu,


luni, 16 noiembrie 2015

Ciuma, de Camus

"Răul care este în lume vine aproape întotdeauna din ignoranţă, şi bunele intenţii, dacă nu sunt luminate de conştiinţă, pot să facă tot atâtea stricăciuni ca şi răutatea. Oamenii sunt mai curând buni decât răi şi, în realitate, nu asta e problema. Ei sunt însă mai mult sau mai puţin neştiutori şi asta e ceea ce se cheamă virtute sau viciu, viciul cel mai fără de speranţă fiind cel al ignoranţei care crede că ştie tot şi îşi permite atunci să omoare. Sufletul ucigaşului este orb şi nu există bunătate adevărată, nici iubire frumoasă fără toată clarviziunea posibilă"
                din CIUMA, de Albert Camus

Am început să citesc romanul lui Camus cu câteva zile înainte de #Colectiv; coincidenţă stranie, am trecut de jumatate odată cu atentatele din Paris.
Trebuie să-l termin repede, nu mai vreau alte potriviri,


marți, 30 iunie 2015

cu sinceritate despre Geo Bogza

- Măi poete, scrie și tu o poezie!
- Acuș, stai să scot cuvintele din pălărie,
impresia de beție a cuvintelor ajunge ușor să degenereze în beție pur și simplu.



Volumul POEMUL INVECTIVĂ ȘI ALTE POEME de Geo Bogza, apărut la Jurnalul Național mi-a adus aminte de plăcerea cu care am legat în fiecare iarnă contemplarea constelației Orion de poezia cu același titlu.

Nici o corabie nu s-a întors vreodata
Din marile sudului sau de la capricorn
Atât de pura si eleganta fregata,
Cum se intoarce toamna Orion.

Peste paduri inverzite n-a stralucit nicicând
Lumina lui alba. Nici pe pajisti de fin.
Oceane si munti il vad primavara plecând
si cerul nu-si mai afla multa vreme stapân.

Octombrie urca din nou peste gradini
inaltele-i catarge cu vârfuri de platina
si toata iarna, apoi, corabia de lumina
Deasupra lumii uimite se clatina.

Rege al constelatiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi inghetate
Asa strabate noaptea marele Orion,
Corabie leganata în eternitate
 .



Acceptabil cu IOANA MARIA. ȘAPTESPREZECE POEME.

Restul - desuet și poate că citirea întregului volum este totuși o pierdere de timp.

sâmbătă, 13 iunie 2015

2 litri de apă pe zi?

o minciună !

qui prodest?
să nu vorbim de companiile care vând apă. E evident că reclama le convine.

Să vorbim de mulțimea de alimente cu adaosuri uriașe de substanțe nesănătoase, monoglutanați polifosfați și alte nenumărate E-uri. Aici e problema. Pentru a le prelucra, organismul are nevoie de apă. Pentru a face față de ingerarea în exces, e nevoie de apă în exces.

E un alt fel de a se spăla pe mâini a celor care fac reclamă la toate căcaturile.
În sinea lor își zic:
” - Dă-i dracului, dacă înghit toate prostiile și apoi bagă multă apă, atunci nici nu se îmbolnăvesc. Să nu zică că nu le-am zis...”

Madame Tussauds

așadar,
dacă aș putea alege lângă cine să mă pozez în muzeul figurilor de ceară, ar fi Nikole Kidman,
desigur.

luni, 8 iunie 2015

dragostea,

e masca pusă pe jumătatea de față hidoasă a fantomei de la operă.


sâmbătă, 6 iunie 2015

Timpul ce ni s-a dat, Annie Bentoiu

Aurelian Bentoiu este comoara ce ni s-a dat.
Este egreta albă, frumusețea dumnezeiască a acestor locuri


A crescut, a facut cuib (conacul de la Făcăieni) a facut doi pui frumoși (Pascal și Marta) dar a avut ghinionul să vină comunismul. Ați văzut cum mor păsările încleiate în mareea de petrol care le acoperă penele și locul unde trăiesc? Așa au venit comuniștii și rușii in 46 și au distrus sufletul și valorile acestui popor.
Pascal îi spunea tatălui său, după ce s-a întors din pușcărie, să nu se mai întâlnească cu prietenii să nu mai discute politică, să nu mai facă haz de prostie. Ce absurd! Cum să-i spui unei egrete să nu mai zboare?

Citiți cartea și plângeți!

Simona,


alături de Inna e cel mai bun produs de export imagine pentru România în acest moment;
spre deosebire de Inna (m-am simițit tare bine în Viena când am auzit-o într-o mașină staționată cu geamul deschis), Simona este singură. Nu e produsul unei școli, nu e rezultatul unor antrenori de top, nu are poteci deschise anterior de jucători de valoare.

Te iubesc, Simona!

( anul viitor îți promit că vin și eu în tribună la Roland Garros )


mic ghid de tratarea nesimțirii

  Nesimțirea vine, în general, din ne-simțire. Este o lipsă de percepție dintr-o lipsă de organ senzorial. Pune  porcul să admire asfințitul - nu se poate!
  Pe lângă aceste disfuncții naturale avem și nesimțirea soft, creată de comoditate, dar care se hrănește din prea-bunul-simț al celor care sunt deranjați sau lezați de asta.
  Nici prima, nici a doua nu au leac. Nu sunt vindecabile.
  Cum ne tratăm noi pentru nesimțirea celorlalți (deși pare hilar ca tu să te tratezi de boala altuia)?
  Oricare dintre ele (atât nesimțirea hard cât și cea soft) trebuie avute în atenție cu seriozitate. Nu trebuie ignorate, cu timpul sufocă. Pentru cea hard există mijloace de apărare legale. (unuia care parchează în mijlocul trecerii de pietoni îi faci poză și suni la 112). Evident că nu vei face din el un șofer exemplar, dar măcar polițistul va trece cu mai puțină indiferență când va patrula plictisit și va întâlni cazuri similare.
  Cele soft trebuie relevate, spuse cu viu grai, și în termeni simpli. Prea-bunul-simț folosește aluzia, ironia, pentru a nu leza. O rușine de rușinea lui. WRONG! Total greșit și neproductiv. Nesimțirea soft e utillă pentru identificare și are funcție sanitară. Prin comunicarea directă ”Știi, mie nu-mi convine că tu ai făcut asta... ” îți creezi o zonă de protecție la acele ”deranjuri”, persoana purtătoare se va îndepărta un centimetru. Și orice drum începe cu un pas. Mic și deranjant pentru nesimțit ca o pietricică în pantof.
  Reacția la nesimțire e un act necesar de salubritate (vrei, nu vrei, duci gunoiul sau stai cu el la nas), e altruism față semenii tăi,  și are rolul de așezare firească a scării valorilor.

La bună vedere!

joi, 19 februarie 2015

Despre Dimineața pierdută, de Gabriela Adameșteanu

Un roman minunat, care redescoperă o lume pierdută. O imagine minuțios lucrată despre oameni care au trăit, au sperat și disperat, au suferit, au îmbătrânit de-a lungul unui secol.
Un roman scris de o femeie, în care lumea e văzută prin ochi de femeie, dar prin cei ai personajelor sunt de fapt ochii cititorilor.
Un roman parșiv, unde nodul de relații trimite fire de care te poți agăța ca să te prinzi de ce e în interior.
Un roman frumos, în care Vica Delca, fostă patroană de prăvălie între războiae, ajunsă croitoreasă în vremea comuniștilor, își pierde o dimineață prin vizite la rude și la vechi prieteni, foști oameni cu stare, cu care deapănă amintiri din timpurile bune.
Un roman pe care l-am citit la timp, la coacere: nici prea târziu, cum am simțit că mi s-a întâmplat cu Jerome K. Jerome, nici prea devreme, cum pățim adesea cu cărțile bune băgate pe gât ca bibiografie școlară.
Pentru acest roman cred că s-ar impune o ecranizare din care aproape să nu lipsească nici un rând al cărții. O carte minunată, care mi-a mers la inimă!