luni, 16 decembrie 2013

Febra aurului

Febra aurului a trecut.

Ne-au fost administrate, ani la rând, doze aproape letale de viruși sub formă de mită pentru politicieni, șpagă pentru toate canalele de media, aproape aducându-le în paralizie. Televiziunile au fost asasinate, vorba lui Silviu Dâncu. Distrugerea nu venea numai de la RMGC sau Chevron, ci din toate părțile. România a fost scufundată într-o datorie externă de aproape 100 de miliarde de euro, epuizantă și mârșavă, într-o liniște complice și deprimantă.

Febra a erupt în mișcările Roșia Montana și anti gaze de șist, de fapt o trezire la reacții normale. Politicienii de azi își dau seama chiar și singuri că au ajuns ca o cireadă de vaci, amorfă și extrem de periculoasă. Apar emisiuni la TV care nu mai sunt obscen de mincinoase și manipulatoare.

Începem să vedem oameni: Eugen David, Moise Guran, Dan Puric, prea puțini, dar e un început.

Febra aurului a trecut.

Doamne-ajută!

HOBITUL - dezolarea lui Smaug

Lăsând la o parte toate cele, surpriza acestui film a fost ca la cinema Dacia sala era plină. Nu am mai văzut-o așa de la Titanic, acum mulți-mulți ani.

Despre film nu pot să spun decât că e un joc de playstation sau de calculator pus pe marele ecran (3D!). Umple sala, e no #1 in box office-ul american, e mai mult fantezie și efecte decât film.

E cam dea-ndoaselea, actiunea acestui ultim film precede actiunea arhicunoscutei Stăpânul Inelelor 1,2 și 3.

Se termină extrem de brusc în mijlocul evenimentelor - la sfârșit se aprinde lumina în sală și rămâi cu același gust și enervare ca la o reclamă plasată la TV exact când acțiunea e în momentul maxim.

Pentru cei mai old school, ca mine, cred că ar fi suficient să vizionăm doar trailerul filmului:

marți, 19 noiembrie 2013

Gravity

Gravity e un film ce merită văzut.

George Clooney și Sandra Bullock, doi astronauți suspendați imponderabil, pierd, la un moment dat, legătura cu orice stație spațială din apropiere sau cu centrul de control. Descoperă (și noi descoperim prin ei) dragostea pentru Mother Earth și pentru viață, pentru lucrurile mici și neînsemnate din jur, pentru starea de normal pe care uităm adesea să o mai apreciem și ne umplem singuri de probleme, amăgiri și false necazuri.

Un film dinamic, nu vreau să vă spun cu happy end sau nu; un film american care reușește să nu fie penibil, precum majoritatea filmelor cu astronauți și misiuni NASA. Se vrea un film atât pentru americani, ruși, chinezi și nu numai, și poate sta lângă Odiseea Spațială 2001 sau Solaris.

Dacă m-a captivat văzut pe un monitor mizerabil de laptop, cred că experiența unei vizionări la cinema 3D este chiar copleșitoare.

Mergeți!

miercuri, 28 august 2013

La mulţi ani, România, vai de capul tău (*)

Așadar guvernul a intrat în linie dreaptă cu proiectul de lege privind Roșia Montana. Simplu și eficient, trimite legea parlamentului, apoi acesta acceptă sau respinge.

O eventuală aprobare (nu mai contează care partide au fost de o parte sau de alta) mă va face să înțeleg că aici nu mai e nimic de făcut. Va fi, pentru mulți, o lovitură precum mineriadele din '90, când atâția au plecat unde au văzut cu ochii.

Să nu regrete. Aici suntem în plină dictatură a securității, care a terminat, la fel ca omizile pe un copac, tot ce era la suprafață și acum coboară și sub pământ, să roadă tot ce mai rămăsese de distrus: petrol, aur, chiar și apă. Distrug TOT!

O competiție a prostiei, unde dobitocii care conduc sunt puternic sprijiniți de imbecilitatea și ignoranța condușilor. Se întrec cu pasiune care să fie mai prost, care să îl depășească pe celălalt în proporțiile lipsei de judecată. Orbii lui Bruegel mergând spre prăpastie.

citez pe Mihai Goțiu:
" [...] @Derek: situaţia e chiar mai nasoală decât o spui – pt. că nu vorbim de un sistem/ideologie, ci de un grup oligarhic care se foloseşte de diferite ideologii ca pretext – moştenitorii securităţii, care au acaparat resursele Ro în anii 90 şi-au găsit, începând cu sfârşitul guvernării Năstase (după 2003) aliaţi în neo-liberalii occidentali şi americani (“liberalismul” din termenul neo-liberal e folosit, oricum, în mod abuziv, la fel cum psd-ul abuzează de ideea de social-democraţie) ; cu acest grup extrem de eterogen (ca şi ambalaj) e de luptă, nu cu nişte ideologii;

după 2003 (momentul rupturii de scurtă durată dintre iliescu şi năstase) moştenitorii securităţii au supraviţuit nu datorită securităţii, ci noilor lor aliaţi pe care i-au găsit pe la Casa Albă şi Bruxelles (a nu se înţelege de aici că ne-ar fi fost mai bine dacă n-am fi intrat în UE, ci că ne-am procopsit de la UE mai puţin cu ce era mai bine, şi mai mult cu ce e mai rău);

în cartea pe care o scriu despre RM o să prezint documente (o parte le-am prezentat şi la FânFest) despre modul în care s-a făcut tranziţia de la hoţia foştior securişti la hoţia de tip colonial (şi cât de bine, în ciuda unor inerente mici războaie – fiecare vrea o parte mai mare din ciolan -, se înţeleg unii cu alţii);"


(*)Val Manescu

luni, 5 august 2013

...cică noi am condamnat comunismul...

pensia medie a unui ofiţer de securitate este între 60 şi 65 de milioane (n.r. 6.000 - 6.500 lei). Pensia unui deţinut politic nu bate mai mult de şapte milioane (n.r. - 700 lei). Torţionarii au câştigat meciul. Şi cică noi am condamnat comunismul. Din impozitele noastre le dăm pensii securiştilor. E absolut real ce vă spun.
Marius Oprea, 2.august.2013

Intreg interviul AICI

vineri, 2 august 2013

vocile nevăzute ale jazzului

Mă surprind că nu mă închin la trecerea pe lângă biserici. Constat o reținere de a-mi exterioriza credința și un ușor dispreț pentru exhibiționismul gestului celorlalți.

Îmi trezește însă intenția de a acorda această onoare clădirea radio difuziunii. Nu atât arhitectura (comună și comunistă, în fapt), cât sentimentul că de acolo iradiază în toate colțurile voci și sentimente, informații de la oameni cu chipuri nevăzute.

Ascult Benny Goodman și, în loc de o imagini, constat că-mi vin în minte vocile lui Florian Lungu sau Ancăi Romeci. ”Moșu” nu are pagină pe wikipedia, deși e o enciclopedie a jazzului. Anca nu apare pe youtube sau trilulilu, deși e una dintre vocile fabuloase ale radioului.

Toată prețuirea, Anca Romeci!

subversive

The doors of wisdom are never shut.
Benjamin Franklin

luni, 22 iulie 2013

rolul bancilor private

un film despre rolul băncilor și mersul lumii,

ca sa înțelegi mai bine ce le alterează judecata și îi face să uite ce promiteau odată (Băsescu, Ponta, etc.)

Watch the movie!

marți, 9 iulie 2013

Monarhia nu mai salvează România!

Nu mai cred că Monarhia salvează România.

Au fost două momente istorice când monarhia ar fi fost, din nou, un altoi de succes pentru România.

Unul ar fi fost prin 1970-1975, când Ceaușescu ar fi putut să își joace la maxim opoziția față de Rusia, exprimată în 68, prin renunțarea la putere și aducerea Regelui Mihai, la fel cum a făcut Franco cu Juan Carlos în Spania. Chiar și un eșec atunci ar fi permis totuși fructificarea celui de-al doilea moment, refuzat în 90 de Iliescu.

Azi e prea târziu. (Băsescu e la fel de imbecil în ceea ce privește relația cu Majestatea Sa ca și cei doi menționați, no way!)

Nu pot să nu îmi exprim admirația totală față de Regina Maria, cărei îi datorăm reîntregirea, și prețuire întregii familii regale, cu excepția lui Carol al doilea, rămas parcă fără cap ori de câte ori avea nevoie de el).

A spune acum că Monarhia e salvarea înseamnă, iar, că doar așteptăm să vină Deus ex Machina să ne facă temele pe care trebuia de mult să ni le fi rezolvat singuri.

E ca suspinul fetei bătrâne că nu a avut noroc că prințul de pe calul alb nu a intrat și la ea pe uliță...

Ideea acestui articol mi-a venit atunci când la întrebarea de la bacul de anul ăsta : Care este modelul tău în viață? am răspuns: Regina Maria...

vineri, 5 iulie 2013

Grecia (Thassos+Meteora) un concediu de povestit

Ultima ieșire, în Grecia (insula Thassos 7 nopti/patru stele/all inclusiv = 750 euro + Meteora 2 nopți/cazare și masa la pensiuni și taverne) mă face să îmi doresc un nou concediu, planificat pe booking.com cu multă vreme înainte.

Transport autoturism: total 2500km, 7.5%, cu pret la benzina 1.3 EURO/Romania, 1.4 EURO/Bulgaria, 1.7 Euro/Grecia. Feribot=29 EURO(auto+3 pers), KERAMOTY <--> Thassos.

CELE BUNE:

  • marea - pentru mine e marea perfectă; cu plaje, cu pesti, cu liniste, alegi plaja care iti convine, singur sau la gălăgie.
  • cazarea la 4 stele (conditii misto, AC, piscina, loc de joaca)
  • cazarea din ultima zi din Meteora (pensiune)
  • Meteora : fabulos ca aspect al muntilor si minunate manastirile, unde nu ai voie sa faci poze
  • autostrazile din grecia si bulgaria (prin munti viaducte si tuneluri de până la 2 km)
  • localitatile vizitate ( cu cladiri vechi, de bun simt, si atmosfera misto)
  • mancare greceasca la taverne (mi-a fost rusine sa le pozez, dar arătau și aveau un gust nemaipomenit. Orice masa mai avea cel putin un fel-cadou din partea casei, care erau, de ex. iaurt cu dulceata, fructe sau dulceata de portocale la desert sau aperitive, pana incepea masa cu ce ai comandat si o masa copioasa era cam 6-8 euro. Cu 25 de euro mancam toti 3. Făceau tot ce puteau să vrei să mai treci pe acolo. (de ex. am vrut sa fac o poză și a venit chelnerul să facă el ca să intrăm toți în cadru),
  • piscina naturala Giola,
  • vegetatia: maslini, migdali, dafini și nesfârșite nuanțe de leandri ( marcajul de pe scuarul ce desparte sensurile pe autostrada din grecia)

    CELE RELE:

  • mancarea la all inclusiv. A fost prea condimentata si facuta ieftin, asa ca de cantina saracilor(desi nu am mancat niciodata acolo); all inclusivul se termina la ora 10 seara, daca mai vroiai o bere trebuia sa astepti pana a doua zi. Aveau un program foarte sofisticat de ore cand ai voie sa bei bere, cand cafea, cand sa mananci un fursec... niste jegosi. Niste crenvursti din parizer cred ca nici pisicile nu i-ar fi mancat; nu sunt un mare cunoscator cu mancarea, dar daca mergi numai la all inclusiv din asta si vezi numai super condimente amestecate zici ca "-mama, ce bucatarie care nu imi place mie au grecii",iar dupa ce mananci la taverna si vin doar cu bucate de te lingi pe dește incepi sa te gandesti ca aia au pus condimente ca sa ascuda un alt gust, cum se fac la noi micii super iuti din salam expirat.
  • lipsa alte distractii in pachetul turistic. Nici o seara greceasca, nici un program pentru copii, doar sa dormi, si sa mananci.
  • in cea mai renumita plaja din Thassos (Paradiso) am regasit atmosfera litoralului romanesc: nervi, înghesuiala de mașini, mirosuri de gunoaie... NU am stat, dar cred ca nu lipseau nici negostorii ambulanti de porumb fiert pe plaja.

    oricum, insula e cotropită de români. Numai mașini de Romania, pe ici pe colo ucraineni sau sârbi.

    Cea mai importantă lecție învățată a fost despre planificarea traseului si a cazării, pentru Meteora am dat 50 euro pe noapte (cazare excelenta) in conditiile în care altcineva din grup a facut rezervare cu o zi inainte cu doar 30 de euro. Cand m-am dus tot la aceeași pensiune m-a întrebat o băbuță, parcă din filmul Zorba (era pe post de recepționeră), dacă am rezervare. Iar fără rezervare nu au avut nici o cameră și am căutat mai departe. Booking.com-ul e lege.

  • Marile Speranțe, de Charles Dickens

    O carte grea. Urcă încet, încet, cele două volume, ceva mai alertă fiind doar pe ultima sută de pagini.

    Un copil nevoiaș, Pip, e scos din mediul lui de o întâmplare petrecută la începutul cărții, când ajută, înspăimântat, un deținut evadat să se elibereze de cătușe. Decor clasic de Anglia, cu mocirle și vânturi care șuieră prin cimitirul de lângă biserică.

    Ei, această înspăimântătoare întâlnire pentru copil va schimba viața ocnașului, care de aici încolo, plecat în America, va face toate eforturile ca acel copil să devină un tânăr educat, cu bani, cu tot ce-i refuzase lui destinul. TOt ajutorul vine fără a i se dezvălui copilului, apoi tânărului, numele binefăcătorului.

    O altă întâlnire care marchează viața lui Pip este cu o domnișoară bătrână, bogată, autoizolată în casă și în timp, după o mare dezamăgire în dragoste, fiind părăsită de logodnic în ziua nunții. Baba urăște pe toată lumea și se răzbună crescând lângă ea o tânără, Estella, care va frânge inima lui Pip de la prima întâlnire.

    Cartea a fost scrisă (deși critica spune că e top of the best) ca o joacă, autorul punând personajele pe scenă apoi blocându-le comportamentul la o anumită idee. D-ra Havisham e înțepenită în ura către lume și toți bărbații. Pip o iubește pe Estella de la 6 ani (!) până hăt, după prima tinerețe, chiar dacă ea nu-l vrea și se mărită cu altul. Ocnașul își dedică toată viața să-l facă pe Pip un mare gentleman. Mai e un personaj obscur, Compeyson, care are doar ca scop în viață să-l ducă înapoi pe ocnaș la închisoare sau la ștreang. Toți termină prost, ce-o fi așa deosebit la această carte nu pricep.

    Și nu are nici poze!

    despre nesimțire și alte metehne

    Am citit la repezeală ”Ghidul nesimțitului” de Radu Paraschivescu și am constatat că nesimțirea capătă forme noi de exprimare, cartea fiind ori prea veche, ori chiar neinspirată pe alocuri. Multe din cazuri sunt neinteresante (că de ce se face mâncarea pe holul blocului: asta nu am mai vazut-o de când eram student în cămin, că de ce își scoate gherțoiul pantofii când merge cu trenul multe ore să cadă părul din nas celor din compartiment: asta cred că azi ar fi taxată cumva foarte rapid). Nesimțirea a dezvoltat și anticorpi, cei din jurul nesimțitului descris în carte sunt acum mult mai vocali decât victimele neputincioase din text.

    Dar ce îi mai lipsește cărții? O definiție a nesimțirii și mijloacele de tratament.

    Pentru definiție: nesimțirea presupune deranjarea altora fără ca acela care o face să își dea seama. Este o ne-simțire a unei realități. Este un adaos de inutilități care obosesc și apoi agasează. Nu e necesar să simți toate detaliile vieții, nu suntem regizori de cinema să punem toată realitatea într-un film. Dar când nu îți dai seama că dacă te piși de la o juma de metru de bideu sub tine mai rămâne o baltă de pișat după ce pleci este o problemă. Nesimțitul are o lipsă de înțelegere a cadrului său de viață, în cazul de mai sus el rămânând la nivelul pișatului pe gard în spatele curții (nu mă pot abține să nu menționez aci șoferii pe care îi ”taie” când sunt la volan pe șoselele patriei și opresc la marginea drumului - orientarea jetului depinzând -cel mult- de direcția și de tăria vîntului).

    Pentru tratament: ce le facem? că deranjează... Primul și primul fapt e să nu-i răspunzi la o nesimțire cu una și mai mare. Dacă e cocalar la volan nu tre să fii și tu unul care să-l impresioneze. Nesimțirea nu se vindecă. Îți tocești nervii de pomană, fără nici un rezultat. Nesimțitul este un individ pus din întamplare sau destin într-un loc nepotrivit. Dacă e identificat poate fi evitat. I-ai văzut o mostră de nesimțire, nu mai ieși cu el la bere, de exemplu, că te faci și tu de cacao. Există ofertă ”fără număr”, ca să păstrăm registrul, de indivizi de soi cu care să fii apropiat. Dacă totuși nu poți să-l lași, că o cere cu insistență, folosește nervii altuia. Dăm ca exemplu un BMWx5 alb pe banda doua care merge încet că vorbește omul la telefon ceva important și în loc să îl depășești prin dreapta, că tu te grăbești și mai ai o grămadă de mers, te așezi frumușel puțin în spatele lui pe banda întâi și mergi cu aceeași viteză, să-i blocheze pe toți. Stai prost pe prima bandă să vină altul/ alții cu claxoane și flash-uri în spume. Just for fun! Dacă te grăbești, totuși, îl depășești prin dreapta cu atenție, că nesimțitul e și prost, de regulă.

    De unde atâta înțelegere pentru nesimțit? Ați avut vreodată porcușor de Guineea? Presupun că nu. E un șoarece drăgălaș ceva mai mare, pe care dacă îl lași liber prin casă ți-o umple de căcăreze. Nu are nici un fel de simț al locului pentru făcut acele treburi. Ar fi culmea să te enerveze, de vreme ce tu i-ai dat drumul prin casă.

    luni, 10 iunie 2013

    cel mai bun banc, adevăratul banc...

    I-auzi un banc: cel mai tare banc după părerea mea,

    Pe vremea comunismului într-un tren circulă doi bărbaţi şi, de plictiseală, încep să spună bancuri porcoase cu Ceauşescu. La un moment dat primul zice:
    - Auzi, mă, dar ţie nu-ţi e frică de securitate? Ăştia sunt peste tot, ar putea să ne asculte chiar acum, serios vorbesc, poate e un microfon în scrumieră sau ceva…
    - Ei, pe naiba, nu ne ascultă nimeni, hai să mai glumim.
    Cei doi mai spun bancuri după care al doilea se scuză si merge la baie. În drumul său trece şi prin vagonul restaurant din tren şi îi spune chelnerului:
    - Peste exact cinci minute te rog să îmi aduci două cafele şi două citronade.
    - Desigur.
    Domnul se întoarce în compartiment şi continuă discuţia:
    - Pe bune, acum nu ar trebui să mai facem bancuri, eu cred că ne ascultă cineva!
    - Cine să ne asculte, ai înnebunit! Lasă prostiile, nu e nimic în scrumieră.Dacă nu mă crezi uite facem o probă.
    Se apleacă spre scrumieră şi zice:
    - Aduceţi vă rog două cafele şi două citronade.
    Nu trec nici două minute şi chelnerul le aduce comanda. Celălalt albeşte şi începe să tremure de frică. La care al doilea zice:
    - Am glumit mă, nu te speria, ţi-am făcut o farsă, am aranjat-o cu chelnerul…
    Cei doi continuă să glumească şi să spună bancuri. La staţia la care coboară poliţia îl arestează doar pe primul bărbat. Poliţistul zice:
    - Eşti arestat pentru că ai spus bancuri deocheate despre Ceauşescu!
    - Dar pe mine de ce nu mă arestaţi, că şi eu am spus bancuri?
    La care securistul:
    -Nu mă, pe tine nu te arestăm că ne-a plăcut faza cu scrumiera…

    Părerea despre bancuri mi-am mai spus-o şi altădată.

    Atunci de unde aprecierea specială pentru acesta? Întâi: mi-a placut faza cu trenul în care totul era ascultat :P, apoi magistrala împărţire a rolurilor: tipul care le spune cu teamă - urmând ca apoi să fie arestat, tipul care face caterincă, spune bancuri şi se distrează - dar care scapă de arestare, plus securiştii. Aceştia din urmă se distrează, de asemenea. Dar distracţie jegoasă cu viaţa celor pe care îi ascultă. Asta chiar e adevărata distracţie! ca să-l cităm aici şi pe Dan Diaconescu.

    Şi să ne imaginăm paranoic că totul alunecă pe zgomotul ca de tocător al roţilor de tren (super prins de Tudor Chirilă la începutul unei piese despre mare) şi că poate deraia spre nebunia din finalul filmului 'Vânătorul de cerbi' cu vietnamezi şi americani ce se distrau unii cu vieţile celorlalţi apoi toţi laolaltă într-o demenţă generală.

    vineri, 17 mai 2013

    CRUCEA MANAFULUI, un monument care se încăpăţânează să existe

    La vreo 35 de km de Buzău, pe dealurile cu vii dintre Săhăteni şi Năieni se află CRUCEA MANAFULUI.

    Un monument considerat ultimul megalit din România, ridicat în 1846, abandonat astăzi şi înconjurat de buruieni aşteaptă să fie redescoperit şi apreciat.

    Pe lângă imaginea spectaculoasă care apare neaşteptat pe un drum de pământ mi se pare şi mai minunată povestea legată de acest monument. Crucea lui Ioniţă Cârjan, cum i se mai spune, a fost ridicată în 1846 pe pământul preotului Costache Dinu Cârjan. Se povesteşte că fiica preotului Costache s-a căsătorit cu un negustor turc, în 1844. Manaf Selim, negustor de suveniruri din Anatolia, se îmbolnăvise de friguri şi s-a despărţit de caravana cu care călătorea fiind găzduit pentru un timp în satul Greceanca, la o rudă a preotului Costache. Fiind toamnă târziu e nevoit să rămână până în primăvară. O va cunoaşte pe Maria, care îi va schimba viaţa şi religia. Se îndrăgostesc şi turcul se botează creştin, renunţă şi la negustorie stabilindu-se aici. Va deschide un han, Hanul Manafului, ale cărui ziduri ar fi rezistat până prin anii 1980. La botez primeşte numele Gheorghe, iar crucea, fără baldachin, este ridicată de preotul Costache, căruia i-au trebuit câţiva ani până să accepte această căsătorie. Celor doi tineri le moare primul copil, iar în memoria acestei fetiţe Gheorghe Manaf împodobeşte crucea cu un baldachin, tot din piatră, cu motive orientale, aşa cum apar pe monumentele funerare turceşti. O impresionantă încrustare în piatră a imaginii Sfântului Gheorghe ornată cu motive vegetale islamice.

    Inscripţionarea e cu caractere chirilice, lizibile încă.

    „Această cruce s-au ridicat în zilele înălţatulu(i) nostru Domn Gheorghe Dimitrie Bibescu v(oe)v(od) 1846” -faţă
    „De robu(l) lui D(u)mnezeu Ioanu Postelnicu(l) sinu popa Costache Dinu Cârjan ot satu Viespeşti” -stânga
    "Cu fi(i) me(i): Nicolae, Ioana, Mafteiu, ereu(7 Gheorghe. Morţi: Costandin er(eu), Maria presbitera, Costandin, Dimitrie, Nicolae, Danciu, Dobra"-dreapta
    Icoanele cu Sfânta Treime, Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfinţii Îngeri.

    pe vremuri arata asa:

    ASTAZI,

    multumiri http://www.muntesiflori.ro/stanciu-mihai/

    miercuri, 15 mai 2013

    femeia ca accesoriu

    Zilele Buzăului sunt acele evenimente desfăşurate în piaţa centrală, în faţa Palatului Comunal, cu invitaţi anonimi amestecaţi cu câteva nume "grele" ale şoubizului: Pepe, FUego, sau formaţia Nemuritorii.

    Sub corturile cu "Timişoreana" stau înghesuiţi consumatorii de spectacol, cu cartonul de mici semifăcuţi şi muştar într-o mână şi cu berea la pahar de plastic în alta. În amestecul de miros de fum, transiraţie şi parfum ieftin dat cu kilu, toată lumea se simte bine, gradul de satisfacţie fiind invers proporţional cu apropierea de scenă: entuziaştii sunt la picioarele artiştilor, cârcotaşii la mare distanţă, uşor nemulţumiţi de volumul din boxe.

    Din cine ştie ce galerie de bordei cu BMW la poartă mi-a fost să văd o haită de borâturi: negri, cu burţi pe care stăteau intinse la maxim tricouri mulate albe, tunşi scurt şi cu pielea de pe ceafă încreţită. Surpriză amestecului era prezenţa cu ei a unei făpturi de sex opus creată parcă de mâna unui artist: albă, suplă, înaltă, silicon discret în buze şi piept, tristă faţă de veselia gâlgâită a celorlalţi. Părea un animal furat, purtat de nas cu un lanţ si un belciug de aur.

    luni, 6 mai 2013

    La lilieci, de Marin Sorescu

    Încep să văd, încet - încet, dincolo de perdelele de fum.

    Un tablou al satului românesc mi se dezvăluie citind "La lilieci" de Marin Sorescu.

    Prima impresie a fost de peisaj înjosit voit, precum creaţiile lui Zaharia Stancu. Însă cu cât înaintam în carte autorul îmi devenea din ce în ce mai cunoscut parcă dinainte, spusele lui mai apropiate şi familiare, suspiciunea pentru reaua credinţă doar o părere.

    Cartea întră în salba pe care aş numi-o de monumente ale fiinţei noastre, de stâlpi de rezistenţă la trecerea timpului şi coroziunilor culturale de toate felurile. Marin Sorescu vine lângă Mateiu Caragiale cu "Craii..." , lângă Fănuş Neagu cu "Îngerul...", lângă Vasile Voiculescu şi "Zahei..." şi lângă îngerul Labiş - în orchestra legată de un destin comun numit Eminescu.

    Iar partea cea mai interesantă şi neaşteptată e că toate aceastea-mi oferă încredere pentru ce va să fie,

    marți, 16 aprilie 2013

    scandalul Petrisan

    Am privit cu stupoare executia mediatica a unui om nevinovat.

    Presa tabloidă are antecedente şi poate e de înţeles, în mizeria ei.

    Oameni din presa locală (care au mai scris dupa dictare şi alte execuţii comandate) şi-au arătat anterior derizoria valoare morală şi jurnalistică.

    Dar faptul că nimeni dintre colegii de la Hasdeu nu a ridicat capul să spună o vorbă de solidaritate - asta chiar m-a mirat. O conducere uluită şi nişte colegi - cârpe de şters pe jos. Pe voi ar trebui să vă fluiere elevii, nu pe Petrişan.

    luni, 15 aprilie 2013

    Naşul (filmul vs. cartea)

    Am citit cartea după ce văzusem filmul, incitat de clasamentul în care apare ca no. 1 all time.
    Da, filmul e impresionant prin forţa actorilor (colosalii M. Brando şi Al Pacino), prin suberba muzică a lui Nino Rota iar faptul că Naşul II e şi mai reuşit decât Naşul I m-a făcut să citesc şi cartea.
    Romanul lui Mario Puzo se citeşte singur, curge ca un fluviu de fapte şi imagini.

    De unde atâta succes?
    În primul rând e ca un ecran panoramic. Cuprinde un peisaj vast, cu săraci şi bogaţi cu oneşti şi ticăloşi cu oameni striviţi şi oameni care strivesc. E un spectacol al lumii în care se poate regăsi orice privitor, orice cititor.
    În al doilea rând sunt privite cu ochi de gheaţă şi disecate (ca broaştele pe planşeta de biologie) personajele din top: politicieni, judecători poliţişti care sunt complici sistemului mafiot şi poate chiar creatorii acestuia: un om inteligent nu poate întra în angrenajul puterii decât mânjindu-se (oricât de ipocrite ar fi declaraţiile tuturor de dragoste pentru cinste şi dreptate). Să-i priveşti de sus pe cei care te batjocoresc cotidian dă un oarece confort şi plăcere.
    În al treilea rând e comercial fără să-ţi jignească inteligenţa. NU e pentru proşti, cum sunt majoritatea filmelor comerciale de azi (chiar mega premiate). Oscarurile de anul ăsta (2013) chiar sunt o ruşine, iar refuzul lui Marlon Brando de a accepta Oscarul pentru rolul Vito COrleone pare acum cât se poate de normal.

    Cartea e întreagă, închegată şi curge cu măiestrie.
    Consider că filmul nu trebuia să mai continue cu partea a III-a, dar aici a fost, să înţelegem, mult prea mare presiunea dată de succesul primelor doua, (care de fapt sunt un singur film: ar trebui vândute la pachet, unul fără altul nu se poate).

    Pentru a reveni cu picioarele pe pământ după ce famigliile ajung aproape de statutul de Robin Hood, daca iei prea in serios toate cele, recomand clătirea gurii cu scena de final din LA PIOVRA. Aşa e Mafia, dragilor:
    .
    mic detaliu cinematografic: ati remarcat unde intra primul glonţ ?

    sâmbătă, 2 martie 2013

    in memoriam CORNEL CHIRIAC

    Am descoperit cu mare bucurie un link pentru emisiunile lui Cornel Chiriac

    NOTA: la 4 martie 1975 era asasinat, la 33 de ani, pentru faptul că era idolul şi mentorul unei generaţii.

    sâmbătă, 16 februarie 2013

    RAN (1985) - un film perfect

    Din punctul meu de vedere filmul lui Kurosawa este perfect.

    idei shakespeariene (marele stăpân e de fapt Regele Lear, sângeroasa Lady Machbeth există şi în haine japoneze); cadre lungi din Călăuza; iarba din Solaris.

    Oamenii supuşi destinului, zeii care îi strivesc ca pe nişte furnici, lupta pentru putere şi victoria care de fapt e înfrângere. O tragedie cu semnificaţii cristice. Aproape 3 ore în care te poţi lăsa cuprins de vraja unui maestru.

    (a, pe lângă alte premii şi un Oscar pentru costume)

    vineri, 8 februarie 2013

    Salvați Roșia Montana,

    Visam că merg cu bicicleta. Era un drum prost de țară și de la denivelări, cred, bicicleta mea a început să se strice. La început s-a desfăcut o piuliță, apoi încă una și la un moment dat a picat pedala cu totul. M-am oprit, normal, să repar într-un fel. Nici nu se mai putea merge, de fapt. Am căutat pe jos, prin urmă, piulițe și șuruburi, iar cum stăteam cu pedala în brațe am văzut uimit că bicicleta se transformase într-un cal. Da, un cal obișnuit, viu, dar care avea piciorul din față rupt, cam de la genunchi în jos. Iar pedala din mâna mea devenise acum piciorul calului, pe care eu știam că trebuie sa-l pun la loc, să repar calul. Mi se părea că asta aștepta și calul de la mine, să îi pun piciorul la loc, cu șuruburile și cu piulițele pe care le adunasem de prin praf.

    ...dar-brusc m-am trezit ... se făcuse dimineață ... fusese doar un vis.

    Filmul, vă rog:

    sâmbătă, 26 ianuarie 2013

    Atlas Cloud

    Unii mai cârcotași i-au zis ghiveci. Eu i-aș spune salată. O salată cu ingrediente de soi (Tom Hanks, Halle Berry, Doona Bae) combinate de un meșter bucătar priceput (un grup de regizori apreciati ai momentului), are un mesaj coerent și acțiune interesantă, pe mai multe planuri (6 locuri, timpuri diferite).

    Nominalizat la Globul de aur pentru muzică, ar putea fi chiar un film de văzut. Deși fanii cred că trebuie văzut de vreo 3 ori ca să-l înțelegi, eu consider că 3 ore pentru o singura vizualizare e suficient, neavând chiar așa o adâncime abisală.

    Sau poate mă înșel, mai știi?

    trailerul:

    luni, 14 ianuarie 2013

    Sergiu Nicolaescu. Punct.

    Părerea proastă o am dinainte de moartea acestuia, am descris-o cînd comentam filmul Poker, în urmă cu vreo 6 luni.

    (Între timp am mai aflat și că a avut filmari spectaculoase de luptă cu tunuri și tancuri între zidurile fostei mănăstiri Văcărești - și-a permis știind că oricum le va dărâma Ceaușescu. Am aflat și că avea nevoie de niște case incendiate și a găsit oportun să le ardă prin niște sate părăsite de șvabi. Așa că impresia a rămas, chiar mai solidă.)

    Despre altceva e vorba aici. Sunt atâția care au cerut decență și discreție la moartea ”maestrului” și care consideră deplasate articolele lui Cristian Tudor Popescu. Eu nu sunt printre aceștia pentru că aceeașia discreție aș fi așteptat-o în primul rând de la cei care l-au ridicat în slăvi. Să tacă! Să nu ne mai spună ce mare artist a fost cel care a batjocorit istoria, măcar acum. CTP-ul e un anticorpul capabil să păstreze sănătatea organismului. Cu cât infecția e mai masivă, cu atât și anticorpii sunt mai violenți.

    Altfel nu se poate,

    duminică, 13 ianuarie 2013

    Bancurile noastre toate

    Foarte târziu am înțeles rostul bancurilor.

    În condițiile în care cangrena securismului ocupase 40%, zic unii, din societatea vremii, bancurile erau instrumentul sociologic al puterii.

    Dar mai mult decât sondajele din ziua de azi care țin în viață sau omoară orice om politic (dintre cei care contează la decizii), pe vremuri erau încă ceva. Erau și instrument de recrutare (cei mai buni, hazoși, spumoși, care aveau o putere de atragere și farmec erau țintele numarul 1: in caz de colaborare erau agenți de efect, în caz de refuz trebuiau eliminați, bagat pumnul în gura lor pentru ca să nu avem nici o coagulare civică.)

    Și astfel, după ani de selecție a bancurilor și a trompetelor, am ajuns să ne ia dracu`.

    Cred acum cu convingere că bancurile erau un produse, întreținute, cultivate și recoltate de serviciile speciale ale vremii, iar inteligența nativă a românului care a răbufnit prin bancuri de sub cazanul (o)presiunii este doar una din multele gogoși care ni s-au servit în loc de mâncare și libertate,

    Hobbit-ul in format HDF

    Având pe alocuri aspect de joc pe playstation filmul ne readuce eroii din Stăpânul Inelelor și promite și un ”va urma”.

    A fost o întâlnire neașteptat de plăcută, recunosc, efectele tehnice fiind remarcabile. Probabil că la cât au cheltuit cu punerea în scenă (3D) e de neconceput ca decorurile să nu mai fie utilizate odata, și încă odată.

    Sincer, ochiul meu nu a remarcat o diferență în bine față de alte filme 3D ”normale”. Cam atât.