Un roman scris de o femeie, în care lumea e văzută prin ochi de femeie, dar prin cei ai personajelor sunt de fapt ochii cititorilor.
Un roman parșiv, unde nodul de relații trimite fire de care te poți agăța ca să te prinzi de ce e în interior.
Un roman frumos, în care Vica Delca, fostă patroană de prăvălie între războiae, ajunsă croitoreasă în vremea comuniștilor, își pierde o dimineață prin vizite la rude și la vechi prieteni, foști oameni cu stare, cu care deapănă amintiri din timpurile bune.
Un roman pe care l-am citit la timp, la coacere: nici prea târziu, cum am simțit că mi s-a întâmplat cu Jerome K. Jerome, nici prea devreme, cum pățim adesea cu cărțile bune băgate pe gât ca bibiografie școlară.
Pentru acest roman cred că s-ar impune o ecranizare din care aproape să nu lipsească nici un rând al cărții. O carte minunată, care mi-a mers la inimă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu