Herman Hesse - Lupul de stepă

- Mă, da' pe ea de ce a omorât-o?
După ce termini cartea, începi să te întrebi unde e sensul, care e mesajul.
Dl. H. trăiește în Germania de după primul război mondial, și ne-adaptat la societatea timpului începe să se gândească să se sinucidă. Vârsta "rotundă" de 50 de ani vrea să o reteze printr-o tăietură de brici.
Dar în interiorul lui mai trăiește o sălbăticiune, lupul de stepă, care se ascunde sau se arată în modul lui de a exista.
Și, în timp ce urmărim plictisiți oarecum plimbările domnului H. între diverse cârciumi și localuri pentru a amâna cât de mult momentul funest al ajungerii acasă, iată că apare d-ra H., care - surpriză - îi spune omului exact ce aș fi vrut și eu să îi spun:
- Hei, trezește-te, trăiește! Dansează, iubește o femeie, ascultă jazz, mai lasă-i puțin pe Goethe și pe Mozart.
Și aici începe dileala: romanul intră într-un bal mascat, o lume imaginară și tulburătoare, "numai pentru NEBUNI", unde printre diverse personaje se sparge și se reclădește repetat personalitatea d-lui H. E avertizat încă înainte de a pătrunde că joaca asta cu bucățile eului se poate termina cu nebunie, dacă nu mai poate pune puzzle-ul la loc.
Autorul se joacă și cu cititorul și cu personajele, cu sadism chiar, iar răspunsuri la întrebarea de la început, precum "o omoară doar imaginar" sau "ea de fapt era tot el, și practic reușește să se sinucidă total", mie mi se par insuficiente.
Carte mare, oricum.

~~~