Un tablou al satului românesc mi se dezvăluie citind "La lilieci" de Marin Sorescu.
Prima impresie a fost de peisaj înjosit voit, precum creaţiile lui Zaharia Stancu. Însă cu cât înaintam în carte autorul îmi devenea din ce în ce mai cunoscut parcă dinainte, spusele lui mai apropiate şi familiare, suspiciunea pentru reaua credinţă doar o părere.
Cartea întră în salba pe care aş numi-o de monumente ale fiinţei noastre, de stâlpi de rezistenţă la trecerea timpului şi coroziunilor culturale de toate felurile. Marin Sorescu vine lângă Mateiu Caragiale cu "Craii..." , lângă Fănuş Neagu cu "Îngerul...", lângă Vasile Voiculescu şi "Zahei..." şi lângă îngerul Labiş - în orchestra legată de un destin comun numit Eminescu.
Iar partea cea mai interesantă şi neaşteptată e că toate aceastea-mi oferă încredere pentru ce va să fie,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu