Mizerabilii, de Victor Hugo

Romanul lui Victor Hugo ar putea fi un exemplu util de manual de propagandă. Firul unei povești mult prea ramificată cu coincidențe mult prea stranii (acceptabile considerând că este opera artistică a celui mai important scriitor francez) îndesat cu imense cantități de date istorice. Nu am rezonat nici la poveste, nici la cântecul de slavă adus Franței, lui Napoleon și poporului francez doritor de progres.
Nu m-am lămurit nici după această carte ce gândeau acești revoluționari, cum luptau ei cu trecutul tăind căpățânile regilor apoi și pe ale multora chiar dintre ei.
Această Franță ideală care mustește de spirit de libertate și dreptate revoluționară poate fi pusă în oglindă cu Franța brutală din Pappilon (1973), filmul cu Steve McQueen fiind chiar o capodoperă, un imn al omului liber și spiritului de libertate.

Filmul din 1958 cu Jean Gabin rămâne tot un ghiveci, o încercare imposibilă de a face ceva purtabil dintr-un material prea mare și dezlânat.
În fine, nici nu merită mai multe discuții.