Capitolul 1.
SITUAȚIA LA ZI ÎN PAȘCANI ȘI MULTIVERS
Până și cel mai prost om de știință știe că universul ăsta în care trăim, cu trei, hai patru dimensiuni este un univers de săraci și că, în realitate, există un infinit de universuri cu un infinit de dimensiuni, pentru oamenii care-și permit.
Acest adevăr banal este știut până și de cercetătorii de la Instiututul de Cercetăti Paranormale din Pașcani (ICPP), fosta Antrepriză de Cercetări Paranormale și Socialism Științific Pașcani (ACPSSP) care, între noi fie vorba, nu e chiar cel mai prost institut de acest gen din lume, fiind unul ditre primele din Europa. Înființat în 1973 prin reorganizarea mai multor servicii de stat care aveau ca obiect studierea fenomenelor paranormale de pe teritoriul României, ICPP a fost pus la Pașcani din două motive. Pe de-o parte, primul director al instituției era un matematician eminent și totodată bețiv, care a descoperit printr-o formulă matematică destul de complicată că epicentrul cramelor care contează se află în această localitate. Al doilea motiv este un fapt recunoscut de întreaga comunitate științifică: Pașcani este un loc unde se întâmplă numeroase evenimente paranormale, rivalizând în acest domeniu cu nume celebre cum ar fi Triunghiul Bermudelor, Deșertul Nevada sau chiar județul Buzău.
Așa începe romanul lui Ovidiu Eftimie, un SF realizat cu mijloacele aflate la îndemână: RAUL e un creator de reclame, Popescu un polițist care a primit o misiune de la SRI, un tren (denumit Șoapta lui Zamolxe) care circulă cu viteza sunetului și o armată de nași de tren care trebuie să salveze omenirea de o invazie iminentă printr-o gaură spațio-temporală deschisă în gara Teiuș.
Ar putea fi considerat un roman low-cost, dar care se parcurge într-o seară, în care doar mai trec mirați cei din familie să vadă ce citești și de ce râzi singur cu hohote.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu