literalmente,
am ajuns la urgențe la 12 noaptea luat de salvare...
Faptele:
trimis la un curs de către angajator ( de luni până vineri) am fost cazat la un centru în fostele cămine ale IPG Ploiești. După o zi de curs și o seară petrecută la un fost coleg de liceu stabilit în Ploiești, ajung la 22.00 înapoi (cazat singur în cameră) și după vreo două ore constat că nu mai pot să respir: în șirul inspir-expir faza de inspirare puteam să o fac foarte puțin pentru că umplerea plămânului cu aer îmi producea dureri și înțepături atroce. Fiind singur chem un vecin de cameră și decidem împreună să sunăm la 112. Vine ambulanța, EKG pe loc , un algocalmin injectat și marș cu mine la UPU. de la 12 pana la 3 jumate dimineața mi se fac analize de sange, ekg, raze la plămâni, alte analize cu niște zeci de ventuzele puse pe glezne, burtă, în fine totul până la un diagnostic relativ ("mai faceți odată analizele cand ajungeți acasă!") și o rețetă care m-a costat vreo 70 de lei. Pentru inimă.
Punct.
Ce se întâmplase de fapt?
Camerele de cazare au un sistem dual de încălzire, cu calorifer (clasic) și cu o climatizare care poate face și cald și rece. Nefiind suficient de cald am pornit și clima. Prima noapte destul de răcoroasă, a doua tot așa, am cerut altă cameră. După ce mi s-a spus că nu se poate schimba mi s-au dat asigurări că se rezolvă cumva. Ce au făcut a fost să curețe climatizarea. Toate impuritățile, praf, microbi, ciuperci, goange care fuseseră depozitate acolo au fost de fapt eliberate în cameră. Ventilatoarele erau acum free și tot ce mai rămăsese neluat de la periile meseriașilor au fost aduse (tot în cameră) de curentul de aer. Asta a fost pentru plămânii mei prea mult.
Dar nu despre asta vreau să comentez, ci despre cum am fost luat pe toboganul UPU (unitatea de primiri urgențe Ploiești).
Așadar:
- SINGURA grijă a celor din sistem era să nu mor pe tura lor. Și dacă dracul ar fi fost așa de negru, să fie acoperiți de dovezi că au făcut ce trebuie. Eu eram considerat legumă în toate discuțiile. "Stați aici, mergeți acolo, așteptați aici..." . Nu a existat nici o formă de comunicare. Venea EKG-ul pe imprimantă, muream de curiozitate (pardon) sa știu cum e rezultatul dar mie nu imi ziceau nimic. Ieșeau razele la plămâni, se uitau în zare la ele, eu nu contam sa-mi spună și mie ceva. Acestea au rămas la ei, chiar dacă vreau să stiu acum ceva trebuie să pierd alt timp sa le recuperez din cine știe ce sertare. Toate analizele de sânge, și celelalte aparate pentru mine sunt o enigmă. Dacă vreau să le fac atunci mergi matale din nou la privat și da-le 350 de lei, că ăia ți le și explică.
Stăteam între indivizi umflați de băutură și babe care umblă cu trolere pline de medicamente ajunși noaptea la urgențe și nu mai conta să discute naibii și cu un om sănătos, care poate a pățit ceva independent de el, și cu care se poate discuta.
Să-mi fi zis: "- Mă, ce te doare? " Iar eu să spun: "Plămânii!" "Păi ce s-a întâmplat?" . "Păi cred că am niște impurități în piept, de-aia am o gheară când inspir, și nu pentru că sunt în pragul infarctului. Joc tenis de câmp până nu îmi mai simt picioarele, dar inima e ok, măi nebunilor."
Numai bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu