Inteligenţii se împart în două: buni şi răi. Proştii se împart în una: răi.
(G. Ibraileanu)
Apăi dacă s-o întâmplat atunci nu numai că a fost posibil, ci a fost și normal, firesc, să se întâmple așa.
După ce vezi filmul și ți se întoarce stomacul pe dos:
gîndești că o mare masă de ticăloși au pus stapânire pe România, surpriza fiind numărul covârșitor al acestora. Greu de acceptat, dar perfect adevărat.
Sunt trei categorii:
ticălosul nativ. Orice îi faci, cu orice îl tratezi e incurabil ticălos. Shakespeare îl are pe Richard al III-lea, dar putem imagina și personajul din Terminator, care a fost topit dar bucățile de metal topit au revenit în aceeași matrice. E util să știi că există și că poate face atât de mult rău fără clipire. Împute și aerul din jur, deși se crede organizator și purtător de progres. E bine să nu faci nici un compromis cu el, că acesta devine arma cu care te va ucide.
ticălosul ieftin. Pretul pentru care te poate vinde este incredibil de mic. Turnătorii de pe vremea lui Ceașcă trimiteau oameni la închisoare pentru 100-200 de lei. Acum turnătoria este chiar mai prost plătită,
ticălosul cu scuză: ”Am copii acasă!” e cel mai adesea motiv invocat. Iar tragedia aici a fost. Frica indusă de ticălosul nativ prin ticălosul ieftin a paralizat complet organismul social, ducându-i pe marea majoritate în a treia categorie. De-aia nu am avut noi nici Havel, nici Solidarnosci. Eroismul cotidian, asta ne-a lipsit.
Primele două categorii se găsesc pretutindeni - și la nemți și la coreeni. Sunt în natura lucrurilor, așa cum există oxigen și bioxid de carbon. Dar la a treia rubrică sunt derapajele care ne diferențiază în rău.
Uimirea cercetătorilor de azi cu privire la scriitorii care au cântat regimul și și-au împins confrații care nu colaborau spre prăpastie este cât de puțin au avut efectiv de câștigat pentru asta.
Un pic de decență ar fi prevenit un munte de demență.
Noi am fost dizidenții de acasă, în timpul liber, curajoșii ascultând Europa Liberă iar fricoșii Vocea Americii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu